Medicii șpăgari au fost filmați de anchetatori cu camere amplasate în tavan și pe pereți. Imaginile surprinse de anchetatori în timpul anchetei de la Comisia de Expertiză Medicală Bihor arată fără putinţă de tăgadă felul în care medicii şi asistentele luau bani de la persoanele care le solicitau ajutorul. Digi24 Oradea a intrat în posesia unor astfel de instantanee care îi prezintă pe medici ori pe asistente în timp ce iau bancnotele şi chiar în momentele în care îşi împart sumele.
Investigaţiile făcute ca la manual au dus la obţinerea unor probe indubitabile ale felului în care funcţiona sistemul banilor de la Comisia de Expertiză Medicală.
În imagini se observă cum solicitanţii le dau medicilor sume în lei sau în euro, iar aceştia le iau. În majoritatea cazurilor, banii au fost puşi direct pe birou, sub acte. Într-un caz, anchetatorii au surprins un solicitant care voia să pună banii în buzunarul unei doctoriţe.