Parchetul General a anunțat că procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată în două dosare penale având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.
I. Într-o cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului PETRAS JANOS LASZLO (cetățean maghiar) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ‘promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni contra păcii și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, săvârșită prin orice mijloace, în public’, faptă prev. și ped. de art. 5 alin. 1 din OUG 31/2002.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul PETRAS JANOS LASZLO, în calitate de solist al formației muzicale (rock) KARPATIA, formație cunoscută cu un repertoriu ultranaționalist și antiromânesc, în mod sistematic, dar în special cu ocazia concertului susținut la Miercurea Ciuc în data de 06.06.2014, a promovat idei și concepții naționaliste, atât prin versurile cântecelor, dar și a scandărilor, întrebărilor retorice și comentariilor acestuia efectuate în pauzele muzicale.
Astfel, cu ocazia concertului susținut la data de 06.06.2014, prin inserarea ideilor naționaliste în versurile cântecelor, dar și prin dialogul solist-public, inculpatul PETRAS JANOS LASZLO a indus o stare de surescitare a ascultătorilor care creează în mentalul publicului (compus în majoritate de tineri maghiari) sentimente naționaliste, fiind astfel ușor speculate ideile revizionist-separatiste.
Prin contextul creat de concertul rock, solistul a contribuit la generarea și amplificarea sentimentelor antiromânești ale participanților, promovând intoleranța etnică și violența fizică împotriva românilor.
Cu ocazia concertului din data de 06.06.2014, susținut la Miercurea Ciuc, s-a constatat caracterul ultranaționalist și antiromânesc al cântecelor, prin chemări repetate la luptă ale maghiarilor (secuilor) pentru redobândirea teritoriilor pierdute după modelul Peninsulei Crimeea, dar și prin luptă armată, negarea actualei ordini internaționale prin contestarea vehementă a prevederilor Tratatului de pace de la Trianon din anul 1920, jignirea românilor (considerați ‘cotropitori’ și ‘opincari’) etc.
Cântecele selectate de inculpat (solist), prin ideile revizioniste și revanșarde conținute, sunt apte să trezească reacții de naționalism extremist, putând fragiliza, tensiona relațiile dintre români și maghiari.
Manifestarea a fost structurată astfel încât să transmită mesajul existenței de-facto a Ungariei Mari, solistul menționând fiecare dintre ‘teritoriile rupte’ în preambulul pieselor cu texte ale poeților reprezentativi zonelor respective (cu accentuarea ideii că sunt luate ‘în considerare vechile hărți’ despre care se speră că ‘vor fi și cele noi’), iar pe parcurs participanții au scandat, în mod repetat: ‘Să piară Trianon!’, ‘Ținutul Secuiesc nu este România!’.
De menționat că, în timpul concertelor rock majoritatea ascultătorilor sunt foarte receptivi la mesajele/semnalele transmise de pe scenă. Totodată, din dorința de a se solidariza cu ceilalți participanți la concert, ascultătorii își manifestă cât mai exuberant apartenența la mesajul receptat. În această stare de surescitare este facilitată manipularea ideologică, astfel că participanții la concert se simt/devin membri ai unui grup unit de apartenența la aceeași ideologie, transmisă prin intermediul melodiilor și ‘dialogului’ cântăreț — public.
Dovedirea caracterului sistematic al răspândirii ideilor și concepțiilor xenofobe și naționalist extremiste ale inculpatului PETRAS JANOS LASZLO, cu intenția de a convinge și a atrage noi adepți, a rezultat în urma culegerii unor date privind pe inculpat și activitățile sale anterioare concertului din data de 06.06.2014, precum și ulterioare acestei manifestări.
Astfel, rezultă că PETRAS JANOS LASZLO este o persoană controversată în mediile artistice, dar și în cele politice din Budapesta. Textele cântecelor excelează prin accente virulent naționaliste: ‘reînvierea’ Ungariei Sfântului Ștefan, refacerea ‘granițelor milenare’ ale națiunii ungare, acuze și etichetări jignitoare la adresa ‘cotropitorilor’, identificați în statele vecine Ungariei etc. Este și liderul ideologic al formației ‘Karpatia’, care, încă de la înființare (2003), a avut un mesaj explicit revizionist (la concerte se scandează lozinci specifice și se utilizează simboluri ale ‘Ungariei Mari’).
Concertele se derulează aproape exclusiv în mediile tinerilor radicali naționaliști din Ungaria și cele ale radicalilor maghiari din Transilvania și ‘Ținutul de sus’ (sudul Slovaciei).
Începând din 2006, formația ‘Karpatia’ a concertat la toate edițiile Taberei Asociației ‘Tineretului Maghiar Ardelean’/(EMI/TMA) — tabere în care se derulează acțiuni de propagare a mesajelor autonomist — separatiste și revizioniste.
Inculpatul Petras Janos Laszlo a fost prezent pe teritoriul României și cu ocazia Festivalului ‘Insula Secuiască’ (28 — 30.06.2012, în localitatea Cătrușa, județul Covasna), unde s-a remarcat prin scandarea mesajelor iredentiste și antiromânești, respectiv prin incitarea la violență, acțiuni ce au atras după sine tensionarea climatului interetnic.
Acesta a mai susținut trei concerte în România, în zilele de 16.03.2013 (la Casa de Cultură din Baraolt, județul Covasna), 29.06.2013 (la Sala Sporturilor din Târgu Secuiesc, județul Covasna) și 09.08.2013 (în cadrul taberei organizate de TMA în localitatea Borzont, județul Harghita), ultima prezență fiind mediatizată intens în presa românească din prisma discursurilor xenofobe susținute de acesta.
Totodată, concerte ale formației KARPATIA au avut loc în data de 25.06.2015, în zona ștrandului termal din localitatea Vlăhița (la adunarea motocicliștilor ‘Rebel Wolf’), în zilele de 09.08.2014 și 06.08.2015, în cadrul edițiilor a X-a (Borzont, 05 — 09.08.2014) și a XI-a (Gheorgheni, km 3, în proximitatea Pensiunii ‘7 Flori/7 Virag’, 05 — 09.08.2015) ale Taberei EMI/TMA.
În cadrul acestor concerte, prin intermediul textelor din cântecele interpretate, Petras Janos Laszlo a remis publicului (format în special din tineri cu vârste cuprinse între 16 și 30 ani) mesaje ce excelau prin accente virulent naționaliste: ‘reînvierea’ Ungariei Sfântului Ștefan, refacerea ‘granițelor milenare’ ale națiunii ungare, acuze și etichetări jignitoare la adresa ‘cotropitorilor’, identificați în statele vecine Ungariei.
S-a solicitat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării — Direcția Juridică, în calitatea acestei instituții de autoritate de stat autonomă în domeniul combaterii discriminării, să transmită un punct de vedere în legătură cu obiectul dosarului penal, având în vedere necesitatea de a stabili dacă conținutul cântecelor, dar și al scandărilor, întrebărilor retorice și comentariilor solistului formației muzicale ‘KARPATIA’ efectuate în pauzele muzicale, sunt de natură a promova idei și concepții xenofobe precum și naționalismul extremist.
Această instituție a efectuat o analiză a textelor prin prisma jurisprudenței CEDO conluzionandu-se că, potrivit conținutului lor, declarațiile inculpatului (exprimate prin cântece și prin dialog cu spectatorii) sunt ale unui artist, solist al unei formații rock. Conținutul declarațiilor se caracterizează prin exprimarea unor poziții cu privire la fapte istorice dar și subiecte de politică. Întregul text, pune sub semnul întrebării faptul istoric al Tratatului de la Trianon și îndeamnă/incită auditoriul la acte de revizuire a Tratatului de la Trianon.
Paralela realizată de inculpat între situația din Ucraina și statutul peninsulei Crimeea, respectiv regiunea Ținutului Secuiesc din România constituie un act evident de incitare la ură națională. Anexarea Crimeei la Federația Rusă încalcă principiile dreptului internațional public și nu constituie un exemplu de bune practici privind relațiile interetnice. Orice paralelă între situația din Ucraina și România, prezentarea anexării Crimeei ca un exemplu de urmat pentru cetățenii români aparținând minorității maghiare din România în demersul legitim al acestora de păstrare, dezvoltare și exprimare a identității lor etnice, constituie o incitare directă la ura națională care afectează relațiile interetnice din România.
Având în vedere obiectivul urmărit de inculpat, conținutul declarației, contextul în care a avut loc, rolul în societate al persoanei, autor al afirmației, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a opinat că declarațiile acestuia depășesc limitele libertății de exprimare, conținând elemente de incitare la ură națională și discriminare, care afectează relațiile sociale, în acest caz cele de conviețuire interetnică.
Dosarul urmează a fi trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Miercurea Ciuc, după traducerea rechizitoriului din limba romană în limba maghiară.
II. Într-o altă cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului CSIBI BARNA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ‘confecționarea, punerea în circulație sau deținerea în vederea punerii în circulație de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe’ prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
La data de 07.06.2014, pe raza municipiului Miercurea-Ciuc, inculpatul Csibi Barna, în calitate de administrator al SC H.S. SRL Miercurea Ciuc, a expus spre vânzare mai multe tricouri conținând însemne (simboluri) de natură a promova idei și concepții xenofobe, precum și naționalismul extremist, respectiv:
— 11 bucăți tricouri cu harta Ungariei Mari (dinainte de anul 1918) având inscripționat mesajul ‘Jobbik, mișcarea pentru Ungaria’, (JOBBIK, MAGYARORSZAGERT MOZGALOM);
— 3 bucăți tricouri cu harta Ungariei Mari și un vultur având inscripționat mesajul în limba maghiară ‘Pământul maghiar nu este de vânzare’, (A MAGYAR FOLD NEM ELADO);
— 6 bucăți tricouri având pe partea din față harta Ungariei Mari și un vultur, având inscripționat mesajul în limba maghiară ‘Dreptate pentru Ungaria’ (IGAZSAGOT MAGYARSZAGNOK! JUSTICE FOR HUNGARY!), iar pe partea din spate mesajul ‘Era maghiar și va fi maghiar 100%’, (MAGYAR VOLT ES MAGYAR LESZ 100%);
— 4 bucăți tricouri cu harta Ungariei Mari si un vultur având inscripționat pe față mesajul în limba maghiară ‘Nu renunțăm niciodată’, (ADJUK FEL SOHA), iar pe spate harta Ungariei Mari având inscripționat un citat în limba maghiară aparținând criminalului de război Wass Albert ‘Nu trebuie să ne întoarcem ca străini acolo unde cândva eram acasă’, (NEM SZABAT IDEGENKENT VISSZA-TERNUNK ODA, AHOL VALAMIKOR OTTHON VOLTUNK./WASS ALBERT);
— 3 bucăți tricouri având pe partea din față harta Ungariei Mari, steagul Ungariei și un vultur având inscripționat mesajul în limba maghiară ‘Restituiți-mi munții’, iar pe partea din spate același mesaj. (ADJATOK VISZA HEGYEIMET), constituie infracțiunea menționată mai sus.
Probatoriul administrat în cauză a reliefat faptul că inscripționarea textelor de mai sus, alăturată imaginii reprezentând harta ‘Ungariei Mari’ constituie însemne (simboluri) care incită la xenofobie prin faptul că aduc atingere prevederilor art. 1 din Constituția României privind caracterul unitar și indivizibil al statului și au scopul de a propaga idei revanșarde, revizioniste, iar promovarea acestor idei ar putea reînvia la etnicii români sau maghiari sentimentele naționalist — extremiste sau xenofobe din aceea perioadă istorică.
Mesajul transmis de aceste articole reprezintă un îndemn, o incitare la revizuirea granițelor statului român, de negare a suveranității României, care este de natură a instiga la xenofobie și de a promova idei xenofobe și naționalismul extremist în rândul etnicilor maghiari sau români al cărui caracter rezultă și pe baza punctului de vedere al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în care se concluzionează că s-a depășit limita libertății de exprimare și s-a apreciat că toate mesajele (însemnele) inscripționate pe tricouri conțin elemente de natură a instiga la ură, discriminare sau xenofobie, precum și naționalismul extremist.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.