Home Actualitate Un alt Beraru din Sanatate – Grupul Relad

Un alt Beraru din Sanatate – Grupul Relad

DISTRIBUIŢI

Campania declansata de -Curentul- despre felul in care firmele omului de afaceri Sorin Beraru mulg anual peste o mie de miliarde din fondurile publice ale Sanatatii a lovit in inima unei increngaturi mafiote care controleaza marea majoritate a sistemului sanitar. Ancheta noastra a descoperit insa ca, asemenea suveicii create de Beraru, exista si alte imperii care, prin manevre oculte, au ajuns sa beneficieze de sume de-a dreptul fabuloase virate din bugetul asigurarilor de sanatate. Unul dintre acestea este grupul de companii Relad.

In domeniul produselor farmaceutice, Relad este, in clipa de fata, echivalentul Phoenixmed, cu deosebirea ca, datorita dimensiunilor pietei, sensibil mai mare decat cea a consumabilelor gen vata, tifon, fesi sau perfuzii unde actioneaza Beraru, cifra sa de afaceri este dubla – 700 de miliarde la nivelul anului *99, fata de aproximativ 300 de miliarde, cat insuma trioul Phoenixmed – Roland – Interagent. De altfel, similitudinile cu modul de operare al imperiului Beraru sunt frapante. Astfel, exista peste 25 de companii avand la baza Relad (Relad Holding, Relad Leasing, Relad International), cu actionariate care se ramifica ametitor, ajungand, in ultima faza, la off-shore-uri gen Expert Finance Int*l Ltd. sau West Management Int*l Ltd., a caror adresa este sinonima cu firmele marca Sorin Beraru: Pasea Estate, Road Town, Tortola, Insulele Virgine Britanice. In Sanatate, si Relad actioneaza prin intermediul unui -trident- alcatuit din Relad International SRL, ce pare sa aiba rolul firmei-mama, secondata de puii Relad International Pharma SRL si Relad International Pharma SA. Dar, ceea ce este cel mai important, la fel ca Beraru, creatorii retelei Relad au pus stapanire pe aprovizionarea cu medicamente a majoritatii spitalelor din Romania prin relatii la varful sistemului sanitar. Surse extrem de bine informate din piata ne-au declarat ca atat capii Casei Nationale de Asigurari (CNAS), cat si mare parte din directorii Caselor judetene intretin relatii privilegiate cu actionarii Relad. De altfel, joia trecuta, in ziua in care in -Curentul- a aparut prima notita despre Relad, redactia ziarului nostru a primit, pe mai multe canale, telefoane disperate de la cele mai inalte niveluri ale CNAS, cu rugamintea de a… uita putin subiectul.

Ca Relad este, ca si Phoenixmed, unul dintre copiii preferati ai celor ce administreaza asigurarile de sanatate o dovedeste faptul ca, pe primele cinci luni ale acestui an, firmele grupului au de colectat de la CNAS impresionanta suma de 280 miliarde de lei, corespunzand unui numar la fel de mare de licitatii castigate. Reprezentanti ai unor companii de renume din domeniul farmaceutic ne-au declarat ca -o societate care accepta fara sa faca scandal un asemenea grad de expunere- (nivel ce ar da palpitatii profunde si unei banci serioase – n.red.) se bazeaza, cu siguranta, pe argumente de cu totul alt gen decat cel economic. Relad are contracte cu cel putin tot atatea unitati sanitare ca si firmele lui Beraru, deschizandu-si depozite sau puncte de lucru in Timisoara, Galati, Bacau, Baia Mare, Cluj-Napoca, Constanta, Brasov, Ploiesti, Sibiu, Targu Mures, Iasi, Craiova sau Buzau. Ca are usi larg deschise peste tot in Sanatate o arata faptul ca unul dintre sediile Relad din Bucuresti este chiar intr-o incinta a Spitalului -Carol Davila-, pe Calea Grivitei nr. 7. O imagine sugestiva a unei firme ce capuseaza din greu sistemul sanitar…

Beneficiara a unor solide relatii politice inainte de ultimele alegeri (partenera de viata a lui Adrian Roncea, unul dintre fondatorii Relad, este Simona Culcea, fostul sef de Cabinet al ministrului industriilor Radu Berceanu si candidat al PD pentru Parlament in faimoasa echipa de tineri -curati- pe care Traian Basescu i-a lansat la Bucuresti pentru alegerile parlamentare de anul trecut), Relad pare sa-si pastreze pozitia si sub mandatul PSD. Asta, desi prin faptul ca aprovizioneaza sistemul sanitar exclusiv cu produse farmaceutice din import, la care sunt practicate adaosuri mari, este unul dintre cei care dau o crunta lovitura sub centura chiar programului -Fabricat in Romania-, lansat cu mare tam-tam de catre premier, avand drept tinta sustinerea intreprinderilor romanesti de medicamente. De altfel, aceasta idee a fost atinsa, zilele trecute, si de profesorul Vasile Candea, seful Institutului de Cardiologie -C.C. Iliescu-, care, incercat sa fie transformat intr-un -acar Paun- al scandalului Beraru, a afirmat ca -in sistemul de Sanatate exista mai multi Berari (…), s-a format o adevarata mafie a furnizorilor de produse necesare spitalelor, care, printr-un demers concertat, au urmarit falimentarea industriei autohtone in favoarea importurilor-. Iata de ce solicitam Ministerului Sanatatii si, formal, CNAS (desi exista slabe sperante privind o reactie pozitiva din partea acestei institutii, avand in vedere deranjul pe care i-l provoaca orice legatura cu Relad) sa cerceteze daca nu cumva si afacerile farmaceutice ale grupului Relad se desfasoara dupa reteta medicala a lui Sorin Beraru.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.