SRI anunta ca liderul PKK, retinut la Bucuresti, a fost monitorizat, pe teritoriul Romaniei, printre altele, si pentru -contracararea amenintarilor teroriste la adresa sigurantei nationale. Acesta era dat in urmarire internationala de catre Turcia, pentru implicarea in actiuni teroriste pe teritoriul acestei tari. Asociatia Culturala a Kurzilor Rezidenti in Romania sustine ca liderul PKK a fost predat Turciei -din motive politice-.
Cetateanul turc de origine kurda Salih Bingoltekin, alias -Orhan-, a fost expulzat din Romania intrucat era dat in urmarire internationala pentru activitati teroriste, afirma Serviciul Roman de Informatii (SRI), intr-un comunicat.
Potrivit SRI, Salih Bingoltekin, expulzat, miercuri, de autoritatile de la Bucuresti, se afla ilegal in Romania, folosind o identitate falsa. El a fost monitorizat de SRI pentru -implicare in actiuni contrare legilor statului roman, in contextul activitatii de prevenire si contracarare a amenintarilor teroriste la adresa sigurantei nationale-.
SRI mai afirma ca Salih Bingoltekin era dat in urmarire internationala de catre statul turc ca urmare a implicarii in actiuni teroriste pe teritoriul acestei tari.
Surse din Politie au precizat ca -Orhan-, prezentat drept -un important lider PKK-, a fost retinut, miercuri, in Bucuresti. Politistii primisera informatii despre faptul ca teroristul se ascunde in Capitala cu trei saptamani in urma.
Kurzii de -cultura- din Romania acuza Politia ca l-a torutrat pe terorist
Ultimul raport public al Serviciului Roman de Informatii mentioneaza ca unele organizatii teroriste de sorginte fundamentalist-islamica au printre activitatile lor pe teritoriul Romaniei consolidarea financiar-logistica a nucleelor proprii, gazduirea unor comandouri si sprijinirea lor in tranzitul catre diverse destinatii, -inclusiv sub acoperirea de fundatii, ligi si asociatii islamice-. Prezentat in 1999, raportul enumera, printre organizatiile teroriste prezente in Romania si Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Mentionam ca, autoritatile romane au expulzat, in ultimii ani, mai multi cetateni turci de etnie kurda banuiti de implicare in activitati PKK. De exemplu, printre cei scosi din tara se numara si cetatenii turci Guney Hasan si Yildirim Kemal care, potrivit notelor de expulzare, prin activitatile desfasurate pe teritoriul tarii noastre au pus in pericol siguranta nationala. Guney Hasan a fost declarat indezirabil prin ordin al ministrului de interne. Despre cei in cauza se cunoaste ca sunt membrii unei organizatii extremist-teroriste kurde si, sub paravanul titulaturii de investitori straini, au format in Romania o filiera de emigrare clandestina.
In replica la acuzele SRI, Asociatia Culturala a Kurzilor Rezidenti in Romania acuza Politia romana ca l-a torturat pe -Orhan- si ca l-a predat Turciei -din motive politice-. Pozitia asociatiei -culturale- este una standard, de fiecare data cand un terorist kurd este arestat, lansandu-se instinctiv astfel de acuzatii de -schingiuire-, -tortura-, -maltratare- etc.