Home Actualitate Un magistrat la 550 de dosare

Un magistrat la 550 de dosare

DISTRIBUIŢI

Judecătoria Miercurea Ciuc se confruntă cu o lipsă acută de magistrați, instanța funcționând doar cu jumătate din personalul necesar. Cu un volum foarte mare de muncă, mai precis 550 de dosare pe cap de judecător, și cu doi dintre cei cinci magistrați care își doresc să plece, depunându-și cererile în acest sens la CSM, situația judecătoriei poate deveni și mai gravă, potrivit președintelui acestei instituții, Romeo Loricz. Însă, în ciuda acestor date, magistratul a precizat că din cele 3.799 de hotărâri pronunțate, doar 433 au fost atacate la instanțele superioare și au fost schimbate 173 de hotărâri. Pe de altă parte, dorind să dărâme mitul salariilor foarte mari pe care magistrații le primesc, președintele judecătoriei le-a prezentat jurnaliștilor în premieră fluturașii de salariu. Astfel, potrivit documentelor, cel mai mare salariu de la Judecătoria Miercurea Ciuc îl are chiar președintele instanței, Romeo Lorincz, care în luna decembrie a primit suma netă de 4.746 de lei. Un magistrat cu vechime mai mică a primit, în aceeași perioadă, suma de 3.656 de lei, în vreme ce un judecător stagiar a avut un salariu de 2.313 lei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.