În desfășurarea activității de transport în comun, Regia Autonomă de Transport București (RATB) se confruntă cu o serie de manifestări antisociale care îi afectează pe călători, dar și instalațiile fixe, vehiculele de transport public, precum și integritatea personalului de exploatare și control.
În anul 2015, valoarea pagubelor produse Regiei a fost de 934.100,34 lei, cu 24,82% mai puțin decât în anul 2014. Numărul actelor de vandalism a scăzut cu 13,56%, de la 1.077, în anul 2014, la 931 în 2015.
Scăderea față de anul trecut a acestor acte antisociale și, implicit, a pagubelor suferite, este un efect al colaborării RATB cu Poliția Transporturi și cu Jandarmeria. În perspectivă, RATB intenționează o colaborare mai strânsa cu cele două instituții, dar și cu Poliția locală.
Pierderile cele mai mari au fost înregistrate la autobuze, respectiv 685.352,34 lei (73,37% din valoarea pe regie), valoare care este cu 26,95% mai mică decât în anul 2014. Si numărul actelor de vandalism săvârșite în autobuze în 2015 a scăzut (269, față de 304 în anul anterior). 11 cazuri au fost produse pe liniile preorășenești, o frecvență mai mare fiind înregistrată pe liniile 408 (Ghencea — CFR Domnești) și 438 (Depoul Alexandria — Bragadiru).
Pagubele suferite de autobuze constau în 252 parbrize și geamuri sparte la autobuze, valoarea acestora ridicându-se la 659.502,87 lei, cu 28,07% mai puțin decât valoarea pagubelor suferite în aceeași perioadă a anului trecut.
Autobazele cu cele mai mari pierderi au fost: Ferentari, Titan și Pipera, iar zonele cu cele mai frecvente acte de vandalism sunt: Calea Ferentarilor, Sos Olteniței, Calea Dorobanților, Str. Luica, Bd. Iuliu Maniu, Str. Turnu Măgurele, Str. Amurgului, Splaiul Independenței, Terminal ‘Zețarilor’, Prelungirea Ghencea, Calea Văcărești.
Pe traseele liniilor preorășenești cele mai dese acte de vandalism se înregistrează în orașul Bragadiru (pod Bragadiru), Sos. București — Alexandria, Comuna Domnești, Terminal Ghencea, Sos. București — Ploiești, Sos. București — Târgoviște, Comuna Chitila.
Autobuzele vandalizate cel mai des sunt cele de pe liniile: 116 (12 cazuri), 104 și 202 (câte 11 cazuri), 335 și 381 (câte 9 cazuri), 141 (8 cazuri), 139 și 330 (câte 6 cazuri), 101, 102, 117, 133, 336, 655 (câte 5 cazuri) și 123, 112, 178, 226, 232, 331 (câte 4 cazuri).
În privința troleibuzelor și tramvaielor, pierderile suferite ca urmare a actelor de vandalism au fost în valoare totală de 82.517,14 lei (8,83% din valoarea pe regie), adică aproape jumătate față de anul 2014, cu toate că numărul cazurilor a scăzut cu numai 20,57%, de la 141 în anul 2014, la 112 în anul 2015. Principalele pagube provin din spargerea de geamuri și parbrize (79, în valoare de 43.006,02 lei), precum și din distrugerea validatoarelor Sistemului Automat de Taxare (12, în valoare de 27.769,46 lei).
Depourile care au înregistrat cele mai mari pierderi ca urmare a actelor de vandalism, au fost Alexandria și Dudești — la tramvaie, iar la troleibuze: Bucureștii Noi și Bujoreni. Zonele în care au fost vandalizate cel mai des tramvaie sunt Sos. Petricani, Terminal ‘Șura Mare’, Bd. Timișoara/Vasile Milea, Calea Rahovei, Teminal ‘Mezes’, Terminal ‘Piața Presei Libere’, Sos.
Progresului, Sos. Alexandriei, Terminal ‘Complex RATB Titan’. Dintre troleibuze, cele mai multe vandalizări au suferit cele care circula pe Calea Griviței, Str. Reșița, Bd. Iuliu Maniu, Drumul Taberei. Cel mai des vandalizate sunt tramvaiele de pe liniile 11, 41, 32, 1, 25, 45, 10, 24, 47 și 16, precum și troleibuzele liniilor 65, 62, 66, 69 și 86.
Raportând cele 381 cazuri de acte antisociale îndreptate asupra tramvaielor, troleibuzelor și autobuzelor la numărul zilelor din an, rezulta că, pe lângă reviziile și reparațiile planificate, în medie, în fiecare zi, cel puțin un vehicul a necesitat intervenții suplimentare de remediere a avariilor.
Pe lânga pagubele rezultate din înlocuirea pieselor distruse, RATB a pierdut și în urma imobilizării și a curselor neefectuate de către vehiculele avariate care au trebuit să fie retrase din trasee înainte de terminarea programului.
Măsura aplicată de RATB, de a dota cele 500 autobuze Mercedes Euro 4 și 100 troleibuze Irisbus cu camere video pentru supravegherea salonului călătorilor, contribuie la descurajarea hoților din buzunare, a persoanelor răuvoitoare care degradează sau distrug interiorul vehiculelor și a celor care au un comportament necorespunzător față de ceilalți călători. În anul 2015, organele de ordine au solicitat punerea la dispoziție a 84 înregistrări video în vederea efectuării cercetărilor pentru identificarea persoanelor certate cu legea, sancționării lor și recuperării prejudiciului creat, precum și a 14 materiale video care au surprins evenimente de circulație.