Era firesc ca tranzacţia Rompetrol să dezgroape morţi în legătură cu privatizările din sistemul energetic şi să işte înfruntări politice, mai ales pe fondul turbulenţelor şi aşa severe de pe scena politică din România.
În ce priveşte primul aspect, desigur preţul la care a vândut dl Patriciu a fost cel care a ridicat la maximum tensiunea disputelor, pentru că acest preţ le-a ridiculizat pur şi simplu pe cele obţinute de statul român în toate privatizările din sectorul energetic, în frunte cu Petrom. Mai ales că, în cazul Petrom, a fost externalizat controlul nu doar al unor active, ci şi al exploatării resurselor de petrol şi gaze lăsate de Dumnezeu românilor. Şi, bineînţeles, a fost pus în evidenţă ceea ce până cum parcă fusese uitat: Că aşa-numitele -privatizări- din sistemul energetic românesc n-au fost de fapt nişte privatizări, ci nişte transferuri de proprietate de la statul român către alte state: respectiv, către statul italian în cazul a trei dintre distribuţiile de electricitate; către statul ceh în cazul uneia dintre distribuţiile de electricitate; către statul francez în cazul uneia dintre distribuţiile de gaze; către statul austriac în cazul Petrom.
În ce priveşte cel de-al doilea aspect, vinderea Rompetrol către o companie de stat din spaţiul ex-sovietic a constituit obiectul de dispută, exprimându-se păreri diferite, unele strict opozite, de la crearea astfel a unui culoar petrolului caspic spre România până la punerea pe tavă Rusiei a controlului asupra unor capacităţi masive de procesare şi distribuţie de carburanţi în România.
Tot ceea ce s-a reproşat acum, de pildă de către dl Berceanu, privatizărilor din sectorul energetic – chiar dacă s-a făcut din perspectiva actuală, neexistentă la vremea tranzacţiilor respective – este strict corect pe fond: şi în ce priveşte preţurile derizorii obţinute şi în ce priveşte cedarea nejustificată a controlului asupra exploatării resurselor naturale energetice şi în ce priveşte înstrăinarea nu către companii private, ci către alte state. Numai că, mortul de la groapă nu se mai întoarce şi acum nu mai este nimic de făcut! O singură problemă rămâne în domeniu: unde erau atunci, când se mai putea face măcar ceva, aceia care aruncă acum reproşuri peste reproşuri, chiar dacă justificate?! Şi mortul de la groapă nu se mai întoarce pentru că, în toate aceste de altfel false privatizări, sunt implicate firme străine, iar în România străinii, orice infracţiune ar face, sunt bibelouri de porţelan, de care nu se atinge nimeni: nici guvernul, nici AVAS, nici Consiliul Concurenţei, nici Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, nici poliţia, nici procuratura, nici justiţia!
Un gust amar aparte a lăsat însă intervenţia ministrului economiei şi finanţelor, dl Varujan Vosganian, care a găsit cu cale să folosească prilejul pentru a lansa o fumigenă ce nu ştim pe cine ar putea băga în ceaţă. Vrând probabil să contracareze atacul venind de la adversari politici, dl Vosganian s-a dat dânsul însuşi nemulţumit de modul în care s-a realizat înstrăinarea Petrom şi a cerut AVAS să controleze respectarea de către OMV a contractului de -privatizare- şi să meargă până la rezilierea acestuia dacă nu este totul în regulă. Prilej desigur nesperat, atât pentru AVAS cât şi pentru OMV, de a arăta că totul este în regulă! De parcă îndeplinirea contractului de -privatizare- ar fi fost problema şi nu conţinutul în sine al acestuia, nefavorabil şi umilitor pentru partea română!
În câteva zile, a apărut că fumigena fusese aruncată în legătură cu lansarea de către guvern a unui document prezentat ca strategia energetică a ţării. O companie energetică naţională ar urma să fie creată, după modelul companiilor similare de stat din ţări occidentale sau chiar din ţări central-europene, integrată vertical (adică deţinând şi unităţi de producţie şi unităţi de distribuţie), în fond o reînviere în miniatură a fostului RENEL. Evident, tot ceea ce s-a externalizat rămâne externalizat, iar piese importante (nu se înţelege dacă toate sau numai unele din ele) ce au scăpat până acum externalizărilor ar trece în cadrul noului RENEL. Ar fi desigur un pas înainte pe linia a ceea ce s-ar impune având în vedere experienţa dezastruoasă a aşa-numitelor -privatizări-. Dar există şi doi paşi înapoi, pentru că restul – atenţie, restul putând însemna marile complexe energetice Rovinari şi Turceni, mari hidrocentrale, precum şi Romgaz – ar putea să intre sub incidenţa continuării procesului de privatizare, opţiune dramatică ce ar ignora de fapt experienţa total nefericită de până acum pentru statul român şi consumatorii din România şi fructuoasă doar pentru companiile străine şi pentru câţiva implicaţi români care au acceptat contractele dezavantajoase!
Mai concret, înstrăinarea Romgaz ar reprezenta un act antinaţional, căci ce altceva ar putea constitui externalizarea controlului naţional asupra singurelor resurse rămase la dispoziţia românilor din ceea ce le-a lăsat Dumnezeu acestora? Privatizarea complexelor Rovinari sau Turceni ar însemna implicit concesionarea resurselor de cărbuni. Ar fi un dezastru pentru siguranţa energetică a României dacă şi în acest domeniu s-ar repeta modelul Petrom! Iar o privatizare a unor mari hidrocentrale – chiar şi pe bursă – ar fi un sacrilegiu la adresa poporului român! Căci hidrocentralele exploatează un monopol natural. Amplasamentele favorabile sunt lăsate de Dumnezeu, iar amenajările de valorificare au fost făcute prin imense eforturi materiale şi umane ale poporului român. Ca atare, energia obţinută în hidrocentrale nu poate aparţine decât poporului român şi nimănui altcuiva.
