Home Actualitate Un polițist i-a aruncat o țigară aprinsă în mașină unei jurnaliste de...

Un polițist i-a aruncat o țigară aprinsă în mașină unei jurnaliste de la Radio România Cultural

DISTRIBUIŢI
Corina Negrea, jurnalistă la Radio România Cultural, a descris, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, cum a fost agresată de către un poliţist care bloca traficul cu automobilul său în Piaţa Obor din Bucureşti.
Potrivit jurnalistei, poliţistul – care fuma “tacticos” în momentul în care l-a abordat şi i-a atras atenţia să parcheze în alt loc – i-a aruncat în maşină ţigara şi a înjurat-o.
În continuare redăm postarea pe Facebook a Corinei Negrea:
La Piaţa Obor, vis a vis de mall
Un “domn”, că altfel nu-i pot spune, fuma tacticos cu mâna scoasă pe geamul maşinii parcată pe bandă, cu avariile pornite – avea treabă, fireşte! (îşi aştepta soţia să vină din piaţă, ceea ce a şi făcut) – dublând maşinile parcate oricum ilegal acolo, fix sub semnele care interzic asta.
În faţa mea, un echipaj de poliţie se opreşte câteva secunde în dreptul lui, “probabil îl roagă să plece”, îmi zic eu. “Domnul“ porneşte cât să nu zică cineva că nu s-a mişcat şi apoi se opreşte.
Eu, în spatele lui. Îl claxonez, văd că nu se mişcă, aştept să ies din spatele lui şi opresc apoi în dreptul lui, dau jos geamul din dreapta şi îi zic: “Blochezi banda, de ce naiba nu parchezi jos, în parcare?”
Din păcate nu pot să documentez nici detaliile anatomice din răspunsul lui şi nici ţigarea pe care mi-a aruncat-o pe geam în maşină – am avut neinspiraţia s-o arunc şi să nu înregistrez tot incidentul.
Dar am înţeles de ce echipajul nu l-a obligat să plece – “domnul“ e poliţist. Sau poate că echipajul n-o fi fost de la circulaţie.
Ce vreau să spun e că agresiunea în trafic are multe feţe şi că nu trebuie neapărat să te-aştepţi ca un drogat să-ţi dea în cap.
Bucureştiul devine din ce în ce mai de nelocuit.
Aş fi depus plângere imediat dar lipsesc înregistrarea şi poza ţigării din maşina mea. Pozele pe care le am nu cred că pot susţine o plângere. Şi e cu atât mai frustrant. Nu ştiu dacă în zonă sunt camere de filmat dar cred că şi dacă sunt, tot degeaba – tot Ştefan cel Mare, de exemplu, e blocat de maşini parcate în spatele celor parcate în alveole, cu avariile pornite, fireşte, că ăsta a fost şi argumentul “domnului“ din povestea mea: “Ce p..a mea, nu vezi că am avariile puse?!…” (mă rog, unul dintre argumente).
Nu generalizez dar e nevoie de examene psihologice şi la poliţişti. Oare cât de des şi cât de “pe bune” se fac?
Altfel, cred că nu mai avem leac şi nu ne putem aştepta decât la lucruri încă şi mai rele.

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.