Home Actualitate Un român a fost condamnat la închisoare în Franța pentru că a...

Un român a fost condamnat la închisoare în Franța pentru că a furat o sticlă cu șampanie

DISTRIBUIŢI

Un cetățean român în vârstă de 40 de ani a fost condamnat joi de tribunalul corecțional din Bourg-en-Bresse, în estul Franței, la două luni închisoare pentru că a furat o sticlă cu șampanie, relatează Le Progres.Îmbrăcat prea gros pentru sezon, omul nu a putut trece neobservat, marți seara, în jurul orei 22.000, pe lângă agenții de securitate din magazinul Leclerc, din Bourg-en-Bresse. El a fost prins în timp ce încerca să scoată din magazin o sticlă cu șampanie.Predat forțelor de ordine și plasat în arest preventiv, cetățeanul român, în vârstă de 40 de ani, nu a putut da nicio explicație pentru gestul său. Cum însă deja făcea obiectul unei convocări în justuiție, pentru furturi petrecute la Lyon în urmă cu câteva luni, în special de carburant, românul a fost condamnat la două luni de închisoare.Necazurile sale nu s-au încheiat, notează Le Progres. Pentru că nu are acte de ședere legală în Franța, imediat după ce va ieși din închisoare va fi îndepărtat de pe teritoriul francez, în virtutea unei decizii a prefecturii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.