Un inginer chimist din Braila a inventat un beton cu proprietati fizico-chimice superioare. Desi nu are inca un nume, materialul respectiv este considerat de specialisti un superbeton. Materialul inventat de Gheorghe Petcu are proprietati similare cu cele ale otelurilor si poate fi utilizat, cu succes, in domeniul constructiilor civile, industriale si hidrotehnice. Inventia lui Petcu a fost brevetata de catre Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM), care mentioneaza ca materialul fabricat de inginerul brailean este o -compozitie de beton cu proprietati fizico-chimice superioare-.
Mai puternic decat compresorul
Petcu este de parere ca reteta pe care a utilizat-o se poate aplica in toate domeniile. Din el se pot face case, stabilopozi, poate fi folosit in pavajul strazilor, poate fi utilizat in fundatii si structuri de rezistenta aferente constructiilor civile, industriale, hidrotehnice. Ce a inventat de fapt alchimistul constructiilor? Un superaliaj de ciment, apa si sticla, in care inventatorul a turnat niste lianti numai de el stiuti, care o data inchegati transforma amestecul intr-un material cu caracteristici apropiate de cele ale otelurilor. O mostra din superbetonul lui Petcu, sub forma unui cub, a fost intoarsa pe toate fetele, ciocanita cu tot soiul de obiecte dure, aruncata de la inaltime pe asfalt, trecuta prin foc si para. Cu toate acestea, cubul nu s-a ales nici macar cu o zgarietura. Acelasi lucru s-a intamplat si cand a fost supus testului cu compresorul. Un mastodont de opt tone, folosit la pavajul strazilor, a trecut cu rotile peste cub fara sa se intample nimic. Masinaria a ramas suspendata, la 12 cm de sol, timp de cateva minute. De aici, pana si un neavenit in materie de inginerie poate sa traga o singura concluzie: betonul lui Petcu e tare ca fierul, iute ca otelul. Parintele acestei ciudatenii geologice spune ca -fiul sau- este si impermeabil si nu poate fi corodat. Inginerul Petcu nu a gasit inca un nume potrivit pentru inventia sa.
-M-am speriat de frumusetea ideii-
-In 1995, lucram ca inginer la ?çConif?ê. Atunci am facut primele determinari la materialul pe care il preparasem. Cand am vazut ca am realizat ceva cu totul deosebit, m-am speriat de frumusetea ideii. In 1997, am depus actele la OSIM, pentru brevetarea inventiei-, ne-a declarat Petcu. Inginerul a primit brevetul cu numarul 116617 si doreste ca betonul pe care l-a descoperit sa fie folosit in toate santierele tarii. Pana atunci, Gheorghe Petcu beneficiaza doar de sprijinul tehnologic al unor colegi de breasla care si-au deschis firme de profil. -Betonul pe care l-am inventat contine ciment, apa si sticla. Desigur, sunt anumite cantitati, o anumita granulatie a sticlei, anumite secrete. Dupa testele facute, pot sa va spun ca rezistenta acestui tip de beton se apropie de cea a unor aliaje de otel. In plus, este inatacabil la intemperii, la ploi acide si diverse tipuri de coroziune. Se stie, de pilda, faptul ca sticla este sensibila la doar doi acizi, care nu se gasesc in stare naturala. Imaginati-va, asadar, cat de solide ar putea fi constructiile realizate din betonul pe baza de sticla.-
Solutie pentru locuinte ieftine
Ce-l macina acum pe inginerul Petcu este posibilitatea de a face utila inventia sa. -O productie in serie presupune o investitie colosala. Pentru inceput, as avea nevoie de cateva zeci de miliarde de lei ca sa pun ideea in aplicare. Ganditi-va cat de mult i-am putea ajuta pe oamenii care nu au bani suficienti pentru a-si cumpara o casa. Betonul meu este mult mai ieftin decat cel clasic si mult mai rezistent. Ar fi, de asemenea, o investitie avantajoasa pentru orice constructor si chiar o economie pentru bugetul local. O strada pavata cu materialul inventat de mine nu ar avea nevoie de reparatii o lunga perioada de timp. Sper sa se gaseasca totusi oameni inteligenti si cu bani care sa ma sprijine in derularea acestui proiect. Eu i-as prefera pe cei autohtoni. Mi s-au propus deja niste contacte cu firme de specialitate din Occident. Deocamdata, vreau sa-mi folosesc inventia pe plan national.-