Home Actualitate Unul din trei șoferi profesioniști controlați a fost amendat de poliția rutieră...

Unul din trei șoferi profesioniști controlați a fost amendat de poliția rutieră săptămâna trecută

DISTRIBUIŢI

Polițiștii au verificat peste 33.000 de autovehicule destinate transportului public de persoane și marfă și au aplicat aproape 10.000 de sancțiuni contravenționale, în urma unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.

Activitățile de control s-au desfășurat simultan în toate cele 28 de state membre ale U.E., conform Planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În perioada 13 — 19 februarie a.c., Direcția Rutieră a Poliției Române a coordonat, la nivel național, o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au urmărit și depistarea și sancționarea persoanelor care efectuează transport de persoane cu autoturisme cu până la 9 locuri, fără respectarea legislației în vigoare.

Polițiștii au verificat 33.437 de autovehicule, dintre care 12.623 de autovehicule destinate transportului de persoane și 20.814 autovehicule destinate transportului de marfă.

În urma controalelor, polițiștii au aplicat 9.922 de sancțiuni contravenționale, dintre care 2.790 conducătorilor de autovehicule de transport de persoane și 7.132 celor care efectuau transport de marfă.

Astfel, transportatorilor de persoane le-au fost aplicate 345 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 15 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 672 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, 26 pentru funcționarea necorespunzătoare a aparatului tahograf și 8 pentru utilizarea incorectă a acestuia.

De asemenea, au fost aplicate acestora 50 de sancțiuni pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, 216 pentru defecțiuni tehnice, 59 pentru depășirea masei total maximă autorizată a vehiculului, 202 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 162 referitor la lipsa unor documente ale vehiculului și 34 pentru lipsa unor documente ale operatorilor de transport. Au fost dispuse și 6 imobilizări ale autovehiculelor, pentru defecțiuni tehnice.

Transportatorilor de mărfuri, polițiștii le-au aplicat 973 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 21 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 1.511 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, 195 pentru funcționarea necorespunzătoare a aparatului tahograf și 65 pentru intervenții neautorizate asupra acestora și 150 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă.

De asemenea, 594 de sancțiuni au fost aplicate pentru defecțiuni tehnice, 89 pentru depășirea limitei maxime admise a greutății în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone, 66 pentru depășirea limitei maxime admise a greutății în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone și 35 pentru fixarea necorespunzătoare a mărfurilor.

Totodată, polițiștii au aplicat transportatorilor de mărfuri 457 de sancțiuni pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 228 pentru la lipsa unor documente ale vehiculului, 64 referitor la lipsa unor documente ale operatorilor de transport și 6 pentru nerespectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

În 32 de cazuri în care transportul se desfășura în mod ilegal (lipsa documentelor de autorizare), polițiștii au dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor.

Foto: politiaromana.ro

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.