Luni dimineaţa, la sediul central al DNA s-a prezentat denunţătorul liberalului Ludovic Orban, Tiberiu Urdăreanu. Acesta a stat doar 5 minute la DNA, fără să precizeze motivul vizitei.
Tiberiu Urdăreanu i-a denunţat la DNA pe Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, şi pe Ludovic Orban, candidatul PNL la Primăria Capitalei, la acea vreme. Urdăreanu a denunţat pentru a-şi uşura situaţia judiciară în dosarul pe care el însuşi îl are pe rolul instanţelor, cel în care este acuzat de DNA că i-a dat mită primarului din Iaşi, Gheorghe Nechita, pentru implementarea de către UTI a sistemului de management al traficului din Iaşi.