Home Actualitate Urnele s-au închis, urmează negocierile

Urnele s-au închis, urmează negocierile

DISTRIBUIŢI

Alegerile s-au încheiat, iar după aflarea rezultatelor finale urmează sezonul  negocierilor politice. În București, cel puțin, situația este mai puțin obișnuită. Primar general este așa-zisul independent Sorin Oprescu, iar Consiliul General este dominat de PD-L, care deține 24 de mandate. Partidul lui Vasile Blaga va negocia în perioada următoare majoritatea în CGMB, principalele formațiuni vizate pentru discuții fiind PNG, care are patru mandate, și PNL, cu 8 mandate de consilieri generali. De asemenea, PD-L are cei mai mulți consilieri locali din Capitală, având însă doar doi primari de sectoare: Liviu Negoiță la 3 și Cristian Poteraș la 6. PSD și-a păstrat cei doi primari, Marian Vanghelie la sectorul 5 și Neculai Onțanu la sectorul 2. PNL a câștigat doar la sectorul 1, prin Andrei Chiliman, iar PC – la sectorul 4. Acest amestec politic va duce în perioada următoare la negocieri "la sânge" pentru obținerea majorității în consiliile locale și în CGMB.

Dacă în privința primarului general lucrurile s-au limpezit, iar Sorin Oprescu a fost ales pentru un mandat de patru ani, marea necunoscută rămâne acum majoritatea din Consiliul General.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) ar urma să se constituie în cursul acestei săptămâni, având în vedere că, potrivit legii, ședința de constituire trebuie să aibă loc în termen de 20 de zile de la data alegerilor, adică de la 1 iunie. PD-L deține în Consiliu 24 de mandate, PSD – 16, PNL – 8, PNG – 4, iar PRM – 3.  Surse democrat-liberale, citate de Mediafax, susțin că PD-L ar dori să negocieze o eventuală majoritate cu PNL, urmând să evalueze și să sancționeze "abaterile lui Sorin Oprescu" și ale Consiliului General de la programul "Soluții, nu discuții", ce îi aparține lui Vasile Blaga. Una din consecințele negocierii dintre PNL și PD-L ar putea duce la situația în care fiecărui partid să îi revină câte un viceprimar general, din partea democrat-liberalilor favoritul fiind Răzvan Murgeanu.
Consilierii PD-L au afirmat că nu pot fi ignorați de reprezentanții celorlalte partide politice, din moment ce, fără votul acestora, în Consiliu nu poate fi luată nicio hotărâre referitoare la patrimoniul Capitalei. Pentru acest tip de hotărâri, este nevoie de voturile a două treimi din numărul consilierilor, iar PD-L are cei mai mulți consilieri. Un alt scenariu posibil este acela în care președintele PNG, George Becali, ar putea să decidă majoritatea în favoarea PD-L sau PSD. PD-L și PNG totalizează 28 de mandate, iar argumentul în favoarea unei astfel de majorități este că Becali a declarat public că nu se va alia cu stânga.

Precauție

Președintele PD-L, Emil Boc, a declarat ieri că negocierile privind majoritatea în CGMB sau pentru funcțiile de viceprimari vor începe doar după ce se usucă cerneala de pe rezultatele oficiale.
Întrebat dacă PD-L s-a gândit cu ce partide va negocia majoritatea în Consiliul General al Municipiului București, Emil Boc a declarat că aceste discuții vor avea loc doar după ce se vor da publicității rezultatele oficiale ale alegerilor.
"Să așteptăm să se usuce cerneala de pe rezultatele oficiale, și apoi începem și discuțiile. Deocamdată, nu am discutat aceste aspecte. Aveți puțintică răbdare, vom discuta și aceste aspecte, dar nu în acest moment, pentru că nu avem încă nimic oficial", a spus Boc, citat de Mediafax.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.