„Proiectul PNL-PSD sugrumă acţiunea publică, este un pumn în gură dat de cei care urăsc democraţia în România şi care doresc să poată fura în linişte, nederanjaţi de vocile critice din societate sau de justiţie. Ne îndepărtăm pe zi ce trece de statutul de stat democratic. Dacă de la PSD nu existau aşteptări, în condiţiile în care partidul este condus de vâslaşul lui Dragnea, este şocant să vezi că din PNL nu a mai rămas nimic liberal”, spune liderul senatorilor USR Radu Mihail.
Conform iniţiativei legislative ce se află la vot, azi, în Senat, pentru a putea deschide o acţiune în instanţă, asociaţia care deschide procesul trebuie să fie avut o activitate susţinută pe domeniul în cauză cu doi ani înainte să deschidă acţiunea; să depună garanţie de 1% din prejudiciu reclamat, până la 100.000 euro, iar dacă asociaţia pierde procesul, cei din consiliul director vor răspunde cu averile lor, fără nici o limită.
Iniţiativa legislativă este semnată printre alţii de: Roberta Anastase, Florian Bodog, Robert Cazanciuc, Titus Corlăţean, Răzvan Cuc, Vasile Dîncu, Laura Moagher, Virgil Guran, Radu Oprea, Eugen Nazare Ţapu, Marcel Vela, Daniel Fenechiu, Cristian Ţâgârlaş.
Care SOCIETATE CIVILA?