Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de 56 de suspecți, persoane fizice și juridice, pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu achiziții nelegale, supraevaluate, făcute de instituții publice/societăți comerciale din subordinea consiliilor locale ale Sectoarelor 1 și 5, unele coordonate de primar, respectiv Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice (A.U.I.P.U.S.P.) Sector 1, Compania de Investiții și Dezvoltare în Sănătate și Domenii de Interes Public-Privat (C.I.D.S.D.I.P.P.) Sector 1 și SC ECONOMAT Sector 5.
Achizițiile supraevaluate ar fi vizat tablete pentru elevi (75.500 bucăți), dar și produse necesare în perioada pandemiei de COVID-19, respectiv nebulizatoare de biodecontaminare (1200 bucăți) și termoscannere (200 bucăți).
În conformitate cu prevederile Ghidului de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019, dintre persoanele față de care s-a dispus efectuarea urmăririi penale îi menționăm pe următorii:
VANGHELIE MARIAN – DANIEL, la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 București, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (4 fapte, din care una în formă continuată),
– instigare la delapidare cu consecințe deosebit de grave,
– complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată (11 fapte, din care 3 în formă continuată),
– instigare la fals material în înscrisuri oficiale (2 fapte, din care una în formă continuată),
– instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
CLINCIU ROMEO AURELIAN, la data faptelor director al Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice (A.U.I.P.U.S.P.) Sector 1 sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea sprijinirii,
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (2 fapte),
– fals intelectual (18 fapte),
– uz de fals (4 fapte, din care una în formă continuată),
– participație improprie la fals intelectual, în modalitatea instigării unei persoane care comite fapta fără vinovăție,
– complicitate la fals intelectual,
– complicitate la fals informatic, în formă continuată,
– complicitate la deturnare de fonduri, cu consecințe deosebit de grave,
PETRE MARIAN – LEONARD, la data faptelor director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
– constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea sprijinirii,
– fals intelectual (15 fapte),
– uz de fals (3 fapte din care una în formă continuată),
– complicitate la fals informatic (3 fapte, din care una în formă continuată),
– fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,
– complicitate la fals material în înscrisuri oficiale,
– delapidare cu consecințe deosebit de grave,
– tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,
MOISE ANCA MIHAELA, la data faptelor director al Companiei de Investiții și Dezvoltare în Sănătate și Domenii de Interes Public-Privat (C.I.D.S.D.I.P.P.) Sector 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave,
– constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea sprijinirii,
– deturnare de fonduri, cu consecințe deosebit de grave,
– fals intelectual (9 fapte, din care una în formă continuată),
– fals material în înscrisuri oficiale
– uz de fals,
EFTIMIE MARIA MAGDALENA, la data faptelor director executiv al Direcției Management Economic din cadrul Primăriei Sectorului 1 București și reprezentant al acționarului Sectorul 1 București în Adunarea Generală a Acționarilor C.I.D.S.D.I.P.P. Sector 1 SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave,
– complicitate la deturnare de fonduri, cu consecințe deosebit de grave,
– constituire a unui grup infracțional organizat,
ROTARU RĂZVAN, la data faptelor director al Direcției Administrative din cadrul C.I.D.S.D.I.P.P. Sector 1 SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave,
– fals intelectual (3 fapte),
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,
CARACOTE IONUȚ TIBERIU, la data faptelor reprezentant al acționarului Administrația Domeniului Public (A.D.P.) Sector 1, în adunarea generală a C.I.D.S.D.I.P.P. Sector 1 SA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave,
– complicitate la deturnare de fonduri, cu consecințe deosebit de grave,
TUDORACHE DANIEL, deputat în Parlamentul României, la data faptelor primar al Sectorului 1 București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave,
FLORESCU DRAGOȘ, la data faptelor președinte al Consiliului de Administrație al C.I.D.S.D.I.P.P. Sector 1 SA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (2 fapte),
– complicitate la deturnare de fonduri, cu consecințe deosebit de grave,
– fals intelectual.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Începând cu luna august 2019, suspectul Vanghelie Marian Daniel, împreună cu alte 6 persoane fizice și 5 persoane juridice ar fi constituit un grup infracțional organizat care a acționat pe parcursul anului 2020, pe trei paliere și ierarhizat, cu scopul de a influența derularea achizițiilor efectuate de instituțiile publice aflate în subordinea consiliilor locale Sector 1 si 5.
Pe parcursul anului 2020, activitatea acestui grup ar fi fost sprijinită și de alte persoane, printre care funcționarii publici menționați mai sus și un expert în achiziții publice, angajat al unei societăți care furniza servicii de consultanță Administrației Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice (A.U.I.P.U.S.P.) Sector 1, Companiei de Investiții și Dezvoltare în Sănătate și Domenii de Interes Public-Privat (C.I.D.S.D.I.P.P.) Sector 1 și S.C. Economat Sector 5 S.R.L.
În baza unui “program” exact, elaborat, și implementat, membrii grupării infracționale ar fi urmărit devalizarea fondurilor publice ale entităților publice menționate, urmând ca sumele de bani necuvenite, rezultat al prejudicierii bugetelor entităților publice prin achiziții făcute la prețuri supradimensionate, să fie însușite de membrii grupului.
Membrii grupului ar fi acționat în scopul de a pregăti, organiza și sprijini săvârșirea mai multor infracțiuni de fals, vizând crearea unor circuite comerciale fictive, având ca obiect livrări fictive, în cascadă, ale produselor care urmau a fi vândute în final entităților publice, la prețuri supraevaluate și de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite (în orice formă posibilă a participației penale), inclusiv cu consecințe deosebit de grave, în legătură cu derularea procedurilor de achiziție desfășurate de entitățile publice.
Profitând de alocările bugetare pentru achiziționarea de bunuri și servicii și de programele aprobate de Consiliile locale ale sectoarelor 1 și 5 ale Municipiului București, pentru achiziții necesare în perioada pandemiei de COVID-19, grupul infracțional organizat, coordonat de suspectul Vanghelie Marian Daniel, ar fi acționat în maniera descrisă anterior în scopul fraudării fondurilor publice:
– destinate achiziției de termoscannere și tablete, alocate pentru A.U.I.P.U.S.P. Sector 1,
– alocate cu titlul de capital social/majorare capital social pentru C.I.D.S.D.I.P.P. Sector 1 SA și folosite la achiziția de nebulizatoare pentru biodecontaminare,
– ale societății ECONOMAT Sector 5 și folosite la achiziția de tablete.
Ca exemplu, pentru un nebulizator s-ar fi plătit un preț de 3,5 ori mai mare decât cel practicat de furnizorul inițial.
În ceea ce privește contractele de atribuire a tabletelor, pentru a acorda o aparență de legalitate, funcționarii publici din cadrul AUIPUSP Sector 1 și al ECONOMAT Sector 5 București, cu sprijinul expertului în achiziții publice, consultant al celor două autorități contractante, ar fi întocmit documentații false de licitație deschisă și ar fi simulat derularea unor proceduri de licitație deschisă pentru atribuirea contractelor respective, manipulând Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
În realitate, atribuirea acestor tablete s-ar fi făcut anterior simulării procedurilor de licitație, prin proceduri nelegale de negociere fără publicarea prealabilă.
Aspectele menționate mai sus nu ar fi fost realizabile dacă suspecții, funcționari publici, nu ar fi comis mai multe infracțiuni de fals și nu și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, prevăzute de legislația primară, în legătură cu organizarea licitațiilor pentru atribuirea contractelor respective.
Ca urmare a infracțiunilor săvârșite s-ar fi obținut foloase necuvenite pentru membrii grupului în valoare totală de 67.811.280 lei.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Suspecților menționați li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Formatiunile politice Parlamentare cauta sa mascheze incompetenta si imoralitatea lor si prin desfasurarea continuua de campanii electorale in care subiectele principale ale disputelor “doar a celor publice” sunt reprosurile penale sau cine fura mai mult si nici decum cele referitoare la Politici Publice ori la Strategii de Dezvoltare a tarii.
SISTEMUL POLITIC existent în România, după decembrie 1989, s-a dovedit a fi păgubos, categoric lipsit de capacitatea de a oferi societăţii căile necesare pentru progres.
Caracterizarea este redată fidel de remarcile marilor cărturari români valabile şi astăzi, dramaturgul Ion Luca Caragiale nota că: “Partide politice în sensul european al cuvintului, formate de tradiţii sau de interese de clasa noi sau mai recente şi în care programele să se bazeze pe principii sau idei progresiste, nu exista în România” , iar renumitul Octavian Goga scria despre România în 1916 „Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti…
Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală”.
In Romania ,, Politica este indeletnicirea scarboasa prin care tipi fara nicio profesie ori avortoni ai profesiei lor, se catara acolo unde se deschid robinetele societatii. Posturi bine platite, de unde se pot invarti afaceri de miliarde, consilii de administratie, conecsiuni si reprezentante. Ai tupeu, ai proptele, ajungi si din lichea ce ai fost sau esti, devii omul ce imparte dreptatea, care arbitrezi morala, care reclama sacrificiul suprem.” Teodoru Radu, Biografii de razboi ed. Eminescu ,1980, pag. 130
Iar ,,Democratia este un sistem de exploatare a averilor statului mintind multimile naive prin gadilarea instinctelor primare. Pentru a curma coruptia universala ar trebui o elita de conducatori care sa se sacriifice in interesul permanent al natiunii,. Dar unde sa gasesti asemenea sfinti printre oamenii politici narozi?” Crainic Nichifor, Zile albe, zile negre ed. Gandirea , Bucuresti, 1991, pag. 211-212.
In ultimii 33 de ani sistemul politic din Romania nu a dovedit ca detine macar un plan (ce sa mai discutam de strategii) pentru redresare nationala, indiferent de ideologie care oricum există numai la nivel declarativ deoarece în realitate aceasta lipseşte cu desăvârşire. Sistemul politic este total nepotrivit în raport cu perioada de tranzitie ??? sau de modernizare a Romaniei, cu ideile sau cu obiceiurile europene capitaliste.