Home Actualitate Veolia a anunțat astăzi oficial ce ascunde Chirica de doi ani –...

Veolia a anunțat astăzi oficial ce ascunde Chirica de doi ani – sistemul de termoficare a fost pierdut definitiv în instanță de Primăria Iași“!

DISTRIBUIŢI

Comunicatul Veolia, care anunță încetarea relațiilor contractuale cu Primăria Iași pentru furnizarea de apă caldă și agent termic, reprezintă un dezastru de proporții pentru ieșeni. Un dezastru iminent, parafat de hotărâri definitive judecătorești încă din 2019, dar ascuns ieșenilor de Mihai Chirica. Realitatea e una singură: Veolia operează astăzi pe echipamentele CET pierdute în instanță de Municipalitate. Operatorul economic nu are decât vina de a-și fi imaginat că poate avea încredere în Primăria Iași, și nu are altă cale decât de a se retrage.
Am comunicat public și ferm încă din aprilie 2019 faptul că patrimoniul CET a fost pierdut de Primăria condusă de Mihai Chirica. Faptul că zeci de mii de ieșeni branșați la sistemul centralizat riscă să nu mai beneficieze din iarna anului viitor de căldură și în curând de apă caldă vine la pachet cu restituirea a zeci de milioane de euro, de la bugetul local, adică toți banii investiți din fonduri europene sau ale Băncii Europene pentru Dezvoltare pentru modernizarea CET 1 și 2. Primăria a înșelat autoritățile europene și BERD-ul, susținând că echipamentele modernizate sunt în proprietatea sa.

Așadar, situația e cunoscută din 2019. Chirica știa că vine meteoritul peste Iași, dar a preferat să ascundă adevărul tuturor ieșenilor. Mai mult, în urmă cu puțin timp primarul Iașului spunea că orașul nostru și Oradea au cele mai moderne sisteme centralizate, cu referire directă la situația din București. Astăzi meteoritul a aterizat, prin detonarea comunicatului de presă al companiei Veolia. Și află toată lumea ceea ce noi, din opoziția locală, spunem de ani de zile: Iașul va rămâne de tot fără sistemul de termoficare, pentru că l-a pierdut în instanță!

Ce se poate face astăzi? În primul rând, este necesar un audit independent urgent care să identifice cu exactitate cum s-a ajuns într-o asemenea situație dezastruoasă pentru ieșeni. Trebuie să aflăm cu toții ce soluții mai are Iașul condus de Chirica, cu datorii uriașe și cu costuri operaționale pe care nu le poate, în mod cert, acoperi din bugetul local. Cine a greșit, trebuie să plătească!

Apoi, trebuie să facem o dezbatere urgentă din care să reiasă cele mai bune soluții pentru a preveni ca ieșenii să rămână fără apă caldă foarte curând și fără căldură iarna viitoare. Timpul este extrem de prețios, iar soluțiile extrem de puține.

În plus, anunțul Veolia va da startul unei curse a „înarmării“ cu centrale de apartament din partea ieșenilor care nu vor să își riște confortul termic din cauza Primăriei. Or, un asemenea val de debranșări și branșări la rețeaua de gaz va însemna o creștere semnificativă a poluării, lucru pe care Iașul nu și-l permite, în contextul în care se numără deja printre cele mai poluate orașe din Europa și România riscă sancțiuni dure din partea Comisiei Europene ca urmare a acestui fapt.

Marius BODEA
Senator USR PLUS de Iași

6 ARII

  1. ” … Or, un asemenea val de debranșări și branșări la rețeaua de gaz va însemna o creștere semnificativă a poluării….”

    Nu zau? Adicatelea 10.000 de cenmtrale de apartament cu randament de 93R% polueaza mai mult decat o ditamai magaoaia cu randament de 60%! Tare-n basca redactia Curentului!!!!

    • Nu redacția Curentului afirmă astea, ci EDITAT ăla cari-i sienatuor di Ieși, cacalu’ lu’ Caligula… Fostu’ șăf a’ PieNaLiluor dîn Ieși – Buodia.

  2. Centralele termice de apartament nu sunt mai poluante decat centralele mari.

    Cum poate cineva sa spuna ca un mastodont e mai putin poluant in conditiile in care pierderile de caldura pe retea sunt in mod inerent de peste 30% (in conditiile unor tevi cu izolatie performanta si perfect intretinute – ceea ce nu este si nu va fi niciodata cazul) comparativ cu micile centrale de apartament ce au randamente de peste 90% (chiar la centralele vechi, la centralele noi cu condensare randamentul fiind de 96%).

    Dupa aceeaia vin costurile mari de constructie/intretinere a retelei. Cu gazul e mult mai simplu si ieftin. Diametre mai mici, nu sunt pierderi, absenta unor izolatii foarte costisitoare.

    Orasele romanesti au fost proiectate extrem de inghesuit si deci e aproape imposibil de facut centrale mai mici de cartier. In conditiile in care carbunele este eliminat centrala mica de apartament sau de bloc ramane singura solutie viabila. Restul sunt prostii si motiv de jumulit fraierii. Maine-poimaine ne vom trezi ca e foarte poluant sa faci o zama acasa pt ca e poluant. Iar centrala termica e mai putin poluanta decat aragazul.

    • Traiasca modelul sovietic! Acolo sunt megacentrale de-astea. Eu locuiesc intr-un oras din America de Nord. Aici fiecare casa are sistemul ei. La blocuri poate exista incalzire centralizata la nivelul blocului, sau poate exista centrala de apartament.

      • Corect. Asa este in trei sferturi din Romania.
        Inclusiv in Iasi. Casele, blocurile noi, majoritatea apartamentelor vechi au sisteme proprii.

        Numai Bucurestiul mentine ticalosia numita Elcen. Mai grav ticalosia este subventionata de tot restul tarii prin numita taxa de cogenerare de inalta performanta.

        Adica Elcen, un sistem neperformant, este sustinut tocmai pentru inalta performanta. ..

        Cine credeti ca a introdus magaria? Pesede si cu Victor Viorel Ponta! O golanie ineficienta si poluanta salvata de pesede.

        Pesede promoveaza cele mai rele comportamente si le sanctioneaza pe cele bune.

        Asta e pe scurt pesede.

  3. intr-adevar, un personaj istoric acest EDITAT, descoperit de pesede si valorificat de pnl. Succes iesenilor. De la masuratorul de paturi Nechita, la valorosul EDITAT Chirica, omul cu bidserica in curte

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.