Home Actualitate Verdict in cazul Cathedral Plaza: autoritatile au cedat presiunilor

Verdict in cazul Cathedral Plaza: autoritatile au cedat presiunilor

DISTRIBUIŢI

În spatele problemei Catedralei Sfântul Iosif stau -băieţii deştepţi-, iar autorităţile nu au dorit să reziste presiunii mediului de afaceri. Aceasta este concluzia celui de-al doilea raport al Comisiei de anchetă având drept scop investigarea condiţiilor de legalitate şi de oportunitate privind construirea imobilului -Cathedral Plaza- în imediata apropiere a Catedralei Romano-Catolice -Sfântul Iosif- din Bucureşti.

În raportul adoptat, comisia senatorială atrage atenţia guvernului şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti să modifice legislaţia privitoare la protejarea zonelor istorice din municipiul Bucureşti şi să promoveze proiecte de acte normative concrete în acest sens. -S-a constatat existenţa unui interes real din partea promotorilor şi <grupurilor de interese> specializate pe proiecte imobiliare pentru a-şi desfăşura activitatea în zonele istorice din municipiul Bucureşti. Proiectele de construire şi sistematizare realizate până în prezent au ţintit cu precădere zonele consacrate istoric, urbanistic şi arhitectural; este evidentă slăbiciunea autorităţilor locale care au manifestat o opoziţie formală, incapabilă să respingă realizarea proiectelor de construire în zonele istorice ale municipiului Bucureşti. Autorităţile nu au dorit să reziste presiunii mediului de afaceri, în ciuda evidenţei conform căreia proiectele de construcţie nu se armonizează ambiental stilistic, arhitectural şi sistematic în împrejurimile apropiate;- se arată în concluziile comisiei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.