Ideea pivot a elitei politice maghiare este că ungurii trebuie să beneficieze de un statut special, privilegiat faţă de naţiunile -inferioare-, cărora li se consimte formal rolul de partener. Privilegiul de a fi maghiar este ilustrat chiar de un personaj de vârf al maghiarimii din România, Verestoy Attila, neatins până acum nici cu o floare în pofida nenumăratelor matrapazlâcuri în care acesta a fost implicat de-a lungul anilor. Când totuşi şi-a mai permis vreun reprezentant al statului român să-l deranjeze pe Attila, acesta a bătut cu pumnul în masă şi a cerut – şi obţinut – mazilirea -împricinatului-. Implicarea sa în campania împotriva procurorului Doru Ţuluş, vinovat că şi-a permis să-l cerceteze, este doar cel mai recent caz, nu primul şi probabil nici ultimul. Arma utilizată de Verestoy, în interes propriu este un… ONG. Asociaţia sa culturală, UDMR-ul a fost paravanul care i-a asigurat protecţia şi instrumentul său de şantaj.
Pentru a înţelege mai exact personajul central al Partidului este necesară o minimă trecere în revistă a Aparatului creat de acesta. Verestoy beneficiază de avantaje importante ca lider politic atât în România cât şi în Ungaria deoarece UDMR-ul joacă un rol politic important nu doar la noi în ţară, ci şi în Ungaria, partidele politice maghiare legitimându-se şi prin preocuparea primordială pentru -problema maghiarilor- din România. Liderii maghiarimii au solicitat şi obţinut o serie de privilegii, în primul rând pentru ei şi ai lor. Pe această cale unii dintre ei s-au îmbogăţit, în timp ce majoritatea etnicilor maghiari din Covasna şi Harghita mor de foame la propriu. Sărăcia din aceste două judeţe nu este întrecută decât de Vaslui. Politicienii UDMR au utilizat cu cinism, în interes propriu şi personal, masa congenerilor de etnie maghiară folosiţi ca instrument politic. UDMR-ului i-a fost conferit prin chiar legea partidelor, un privilegiu faţă de toate organizaţiile şi persoanele juridice constituite române. Privilegiul priveşte drepul ONG-ului intitulat UDMR de a participa la alegeri fără a fi nevoie să prezinte liste de susţinători din 15 judeţe, aşa cum erau obligate celelalte partide, deşi Constituţia spune că cetăţenii României sunt egali în faţa legii. Udemeriştii ridică bani de la Statul român, cel atât de contestat de ei, şi ca ONG, dar şi ca partid politic – o afacere complet lipsită de bun simţ, specifică mai degrabă unor ciubucari de doi lei. Ifosele -evropeneşti- ale liderilor UDMR demonstrează lipsa oricărui simţ al ridicolului, judecând contextul în care funcţionează organizaţia şi mai ales profilul personajelor semnificative din UDMR. Între aceştia poate cel mai ilustrativ rămâne cvasi-cercetatul penal Verestoy Attila.
Paravanul politic al penalului Attila
La alegerile din 20 mai 1990, UDMR a obţinut 10 senatori şi 29 deputaţi, fiind a doua forţă parlamentară din ţară. În 1992, UDMR a realizat 39 de mandate: 12 senatori şi 27 deputaţi. În aproape toate birourile şi comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului erau parlamentari unguri precum şi în delegaţiile permanente ale României la organizaţii şi organisme internaţionale – NATO, UE, CSCE, ş.a.m.d. La alegerile locale din iunie 1996, UDMR a obţinut 121 de primari devenind a doua forţă după PDSR, 133 de consilieri judeţeni şi 2409 mandate de consilieri locali. Politica dusă de liderii UDMR în toţi anii care s-au scurs de la momentul 1989 a fost de contestare şi respingere a conceptului de -stat naţional- din Constituţia României, statul român fiind considerat un fel de temnicer al -popoarelor- din care ar fi constituit. Exact acelaşi lucru îl susţinea şi Kominternul în 1920 şi pentru acest motiv a fost scos în afara legii la vremea respectivă Partidul Comunist din România. Este izbitoare asemănarea dintre proiectele federaliste ale UDMR şi cele ale Kominternului, privind România.
Nu întâmplător încă de la începutul anului 1990 Ion Iliescu s-a aflat în topul preferinţelor maghiare deoarece le promisese -drepturi colective-, în declaraţia FSN din 5 ianuarie 1990. Găsim aici temele centrale care justifică crearea UDMR schiţate de Iliescu pe şablonul cominternist. Acesta le promitea minorităţilor o lege specială, un minister şi formula ideea drepturilor individuate şi colective speciale ale maghiarimii.
Statul în stat
Pe acest concept, de naţiune dezvoltată separat, în afara societăţii româneşti, şi-a întemeiat UDMR-ul ideea că România nu este stat naţional, ci o societate plurinaţională în care grupul etnic maghiar reprezintă o societate distinctă cu drept de organizare propriu şi autonom faţă de instituţiile statului. Mai mult, după cum reiese din autodefinirea ca subiect politic UDMR râvneşte calitatea de autoritate statală autonomă. Rezultatul – dacă ar fi să se întâmple vreodată – s-ar numi secesiune şi ar implica redesenarea frontierei interne a României.
UDMR-ul – deşi este la bază doar un simplu ONG, se consideră reprezentantul unic şi legitim al minorităţii maghiare. În nenumărate ocazii UDMR-ul a insistat asupra impunerii ideii de partener statal ca subiect politic, ceea ce implică definirea UDMR ca naţiune asociată/co-naţiune, adică alcătuitoare de stat. Pretenţia autonomiei pleacă de la premiza asumării acestei calităţi. Ideea comunităţii superioare, făuritoare de civilizaţie în -bazinul carpatic-, samavolnic ţinută sub tutelă, apare constant în presa de limbă maghiară: -Din 16 decembrie 1989 în Transilvania şi Partium a încetat orice motiv legal pentru ca noi să fim ţinuţi sub tutelă… înaintaşii noştri au trăit în aceste ţinuturi din 896 până în 1920 ca naţiuni autonome. Ca urmare a investiţiilor lor pe aceste meleaguri, în Ardeal şi în Partium au luat fiinţă sate, oraşe, a înflorit agricultura, industria, comerţul… este legitimă pretenţia comunităţii etnice maghiare din Ardeal şi Partium să i se restituie statutul de drept, dobândit de-a lungul istoriei… Noi, maghiarii din Ardeal şi Partium, avem documente scrise care dovedesc că timp de 1000 de ani pe aceste teritorii am fost naţiune, acesta este statutul nostru de drept-.
