Plângerea Gabrielei Firea la adresa președintelui Traian Băsescu de șantaj se dovedește a fi falsă. După ce procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Traian Băsescu pentru șantaj, astăzi, aceștia au decis schimbarea încadrării juridice în amenințare, o infracțiune mult mai ușoară, pedepsită între trei luni și un an sau cu amendă.
Minciunile ipocritei Firea cum că a fost șantajată nu au ținut în fața procurorilor, la baza deciziei stând cel mai probabil și trecutul dubios al acesteia.
Posesoare a unui caracter murdar, fiind amendată definitiv de Secția penală a Înaltei Curți în urma plângerii penale pentru ultraj, șantaj și amenințare depusă de membrul CNA, Narcisa Iorga, Firea ne-a amenințat și ne-a șantajat, vezi AICI, pentru a elimina de pe site articolul „Fostul șef BRD mutat la Paris după ce a fost șantajat de Gabriela Firea?” care poate fi citit AICI. Și în dosarul privatizărilor strategice, după cum noi am relatat AICI, încă din 2010 apar stenograme conform cărora Dorinel Mucea era șantajat de primul soț al Gabrielei Firea cu apariții în presă. Apoi „distinsa” Gabriela Firea l-a călcat în picioare timp de zece ani pe unul din concurenții firmei pe care ea o avea împreună cu răposatul său soț, după cum am relatat AICI, încă din 2010.
Agresivă ea însăși, procurorii au considerat că fertila Firea nu putea fi contrânsă printr-o declarație la televizor să facă, să nu facă, să dea sau să nu dea ceva, așa cum prevede definiția infracțiunii de șantaj.