Celebrul general Victor Athanasie Stanculescu, unul din prietenii apropiati ai fostului presedinte Ion Iliescu, a fost chemat, ieri dimineata, la Sectia Parchetelor Militare. Intalnirea cu procurorii a avut loc in urma depunerii unei plangeri penale impotriva lui Stanculescu de catre Asociatia 21 decembrie 1989 Bucuresti, dar si a redeschiderii cercetarilor in cauzele privind victimele inregistrate in Capitala dupa 22 decembrie.
Fostul ministru al apararii a fost audiat de catre generalul Dan Voinea, procurorul care coordoneaza cercetarile in cauzele referitoare la revolutie, dar intalnirea a fost relativ scurta, Stanculescu solicitand un termen pentru angajarea unui avocat. -L-am chemat pentru a-i a-i aduce la cunostinta plangerea depusa de una dintre asociatiile revolutionarilor. Domnul Stanculescu se va prezenta saptamana viitoare, asistat de un avocat. Nu am stabilit o zi certa, pentru ca exista si anumite probleme de sanatate, dar ne vom intalni cu siguranta-, a declarat generalul Dan Voinea. Recent, membri ai Asociatiei 21 Decembrie 1989 Bucuresti au avut o intalnire cu conducerea Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, careia i-a solicitat reexaminarea unor dosare privind revolutia din *89, cauze care nu au fost inaintate instantelor. In legatura cu aceasta intalnire, Ministerul Public informa ca Asociatia 21 Decembrie 1989 Bucuresti a depus si o cerere in acest sens la Sectia Parchetelor Militare, precum si doua casete inregistrate in timpul revolutiei, in Capitala.
Patru ani de adormire
Evenimentele petrecute in decembrie 1989 au fost cercetate de procurori in mai multe dosare. Printre acestea, in perioada 1996-2000, la Sectia Parchetelor Militare a fost constituit un dosar in care s-au declansat cercetari in legatura cu uciderea a 86 de persoane la Televiziune, precum si cu evenimentele de la sediul Radiodifuziunii din decembrie 1989, dar dupa anul 2000, toate aceste cauze au fost -uitate- in sertare. Procurorii au constatat ca in timpul revolutiei, atat pe postul national de televiziune, cat si pe cel de radio se anunta ca diverse cladiri sau chiar sediul celor doua institutii sunt atacate de teroristi, iar cei care faceau anunturile chemau oamenii sa-i apere. Zvonurile ajunse in randul celor care aparau cladirile ii determinau pe acestia – speriati sa nu fie atacati si ucisi de teroristi – sa traga in civili sau militari considerati suspecti. Persoanele considerate a fi teroristi erau descrise ca fiind barbati mai bruneti, nerasi sau cu barba, imbracati sport, in combinezoane si incaltati cu bocanci.
O -revolutie- atent pregatita
In zilele revolutiei, Radioul a chemat oamenii la moarte, in conditiile in care cladirea nici nu era atacata, afirma, la sfarsitul anului 1998, magistratul militar Dan Voinea, fost sef al Sectiei Parchetelor Militare. Magistratul facea aceasta afirmatie la lansarea unui volum de transcrieri selective a emisiunilor radiofonice difuzate de Radio Romania si de radiourile straine, in perioada 17-25 decembrie 1989. Ultimul audiat in dosarul revolutiei a fost Virgil Magureanu, fostul sef al SRI, care, in 8 februarie, dupa terminarea discutiilor avute cu procurorii, a declarat ca succesiunea evenimentelor din decembrie 1989 era cunoscuta din timp de marile puteri, dar ca prabusirea regimului lui Ceausescu s-a stabilit in Romania. -Discutiile au vizat mai ales evenimentele dupa ce am aparut la Bucuresti, dupa o escala la Zalau, unde fusesem trimis cu ordinul expres sa nu raman in Bucuresti. Ordinul fusese dat cu mult inainte-, a spus fostul sef al SRI, care are calitate de martor in acest dosar. El a negat ca ar fi stiut foarte multe in legatura cu modul in care urma sa se desfasoare evenimentele din decembrie 1989, dar a spus ca si-a cumparat in decembrie biletele pentru a veni in Bucuresti. Magureanu a declarat ca a ajuns in Capitala in 23 decembrie 1989 si ca s-a dus direct la Televiziune, fara a spune care a fost motivul pentru care a ales sa mearga acolo. -Despre cele care urma sa se intample se stia cu luni inainte, de instantele inalte, adica de cele care au hotarat din timp in ce ordine de succesiune urma sa dispara regimul Ceausescu si care au conturat, impreuna cu cel de la Moscova, cum trebuia sa dispara regimurile comuniste din Est-, a mai spus Magureanu.