Victor Ponta, al doilea comic vestit al PSD-ului, după Radu Mazăre, căruia vecinătatea lui Ion Iliescu i-a ars creierii mai ceva decåt cocaina, s-a produs ieri din nou la rampa Parlamentului devenită un fel de tribună a lu’ Ghița Pristanda.
Ex-procuroru’ de buzunar al lui Nasty Boy, alintat de Bombonel la vremea aceea cu apelativul duios „le petit Titulesco“, a devenit de curånd un fel de Savonarola psihedelic de Dåmbovița – aruncånd sentințe inchizitoriale de un ridicol sublim, dacă nu ar veni din partea unui șef de partid cică, cu pretenții de absolvent de Drept.
De exemplu, ieri, de la tribună, a stropit microfonul răstindu-se acuzator către „inculpata“ Roberta Anastase și repetând în neștire, aparent fără sens, frazări și sintagme aiuritoare: „vorbesc ca un fost procuror“…“există probe evidente“ … „Roberta e Ali Baba“, „hoața“, „inculpata“ și tot așa, împungând aerul cu degetul, ca un fel de caricatură a unui Corneliu Vadim Tudor la tinerețe, eventual. Circoteca pesediștilor a plecat de la contestarea votului pe legea pensiilor, despre care au afirmat că ar fi fost fraudat. Ciuca bătăilor a devenit Roberta Anastase, pe care Ponta a numit-o Ali Baba, marcat probabil de lecturile sale juvenile și căreia i-a dresat o plângere penală.
Ponta a aruncat poanta cu Roberta „inculpata“ plecând probabil de la convingerea că plângerea sa penală împotriva acesteia, nu mai veche de 24 de ore, s-a și transformat – într-un fel de hocus-pocus magico-mistic – în dosar penal gata de trimis la tribunal. Conform Codului de procedură penală, se numește învinuit persoana împotriva căreia s-a început urmărirea penală printr-un proces-verbal sau ordonanță de către un procuror și inculpat persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală. Roberta Anastase ar putea avea cel mult calitatea de făptuitor, dar nici măcar această calitate nu este bine definită de lege, cât despre calitatea sa de Ali Baba, e posibil ca fără voie Ponta să o fi nimerit aici, deoarece Ali Baba a fost cel care i-a prins pe hoți.
Abracadabrantul Ponta încurcă până și personajele din Șeherezada
„În orice țară democratică, Roberta Anastase ar fi fost arestată, nu Vîntu sau o asistentă de la Giulești. Pentru Roberta Anastase, 80 de voturi înseamnă 170. Roberta Anastase este un fel de Ali Baba, șeful hoților din PDL. Modul fraudulos, banditesc, în care 80-82 de deputați au fost numărați de Roberta Anastase ca fiind 170 este o infracțiune evidentă și un atac împotriva democrației românești“, a spus Ponta.
Tembelizat complet de lecturile sale alandala, Ponta se pare că nu a reținut că lucrurile (și) în privința lui Ali Baba stau exact pe dos decât crede el. Toți copiii care au citit povestea lui Ali Baba și cei 40 de hoți știu că Ali Baba nu era șeful hoților și nu fura, dimpotrivă, i-a făcut de comandă pe hoțomani. Dar ce pretenții de acuratețe poți avea de la un președinte de partid asemuit în interiorul propriei sale formațiuni cu abracadabranta Abramburica…
Ali Baba, personaj al poveștii „Ali Baba și cei 40 de hoți“ din renumita serie „1001 de nopți ale Șeherezadei“, NU era șeful hoților menționați. Conform povestirii, Ali Baba a fost cel care a descoperit peștera în care hoții ascundeau prada. Fratele lui Ali Baba a fost ucis de acești hoți, însuși Ali Baba fiind la rândul său ținta încercărilor lor de omor.
Dacă în ce privește cultura generală și lecturile din adolescență ale lui Ponta ne-am lămurit, și mai bine ne-am lămurit în privința studiilor de facultate ale lui Ponta. Când „micul Titulescu“ se stropșea în Camera Deputaților către Roberta Anastase, afirmând: „domnișoară, sunteți un inculpat de astăzi“, ex-procurorul comitea o perfectă mostră de imbecilitate juridică, ceea ce arată cât de jalnic și precar este nivelul de pregătire al acestui burlesc Che Guevara, care vine la conferințele partidului purtând pe cap șepcuțe chinezești maoiste cu stea roșie în frunte.
Ponta, cârlanul care mai trebuie să sugă
De altfel, cel care l-a dibuit și i-a definit cel mai bine profilul (și) lui Victor Ponta a fost tot creatorul perpetuu de branduri politice, respectiv Ion Iliescu, el însuși un brand (al criminalului cu mâinile roșii de sânge).
Iliescu a afirmat despre Ponta că este infatuat și fără substanță, după ce i-a fixat eticheta de „cârlan tânăr fără minte“ – adică, potrivit DEX, Ponta ar fi pentru Iliescu un ied care a încetat să o mai sugă, dar care ar trebui să treacă din nou pe sugiuc dacă ar avea minte. Mai corectă exprimare nici că se putea, Tataia Ilici l-a fixat definitiv în insectar pe Ponta, ca și pe prostănacul de Geoană sau arogantul Nasty, al cărui pupil este micul Titulescu.
Circul de șantan în care se ambalează Ponta cu o perseverență demnă de o cauză mai bună a continuat în adresarea acestuia către Traian Băsescu. Discursul autist al lui Ponta sună astfel: „Atât timp cât președintele României în funcție nu-și exercită atribuțiile de a asigura buna funcționare a instituției Parlamentului, din punctul nostru de vedere nu avem președinte al României și nu ne simțim obligați să participăm la punctul 1 (discursul președintelui Traian Băsescu – n.r.)“. Ponta a invocat articolul 80 alin. (2) din Constituție, însă problema e că la articolul respectiv și la niciun alt articol nu se găsesc precizate astfel de atribuții ale președintelui.
Gargariseala de om dus cu pluta a continuat, Ponta afirmând, printre altele, că prin acțiuni de stradă va face totul pentru a-l da jos pe Traian Băsescu, pe care l-a asemuit cu o altă ocazie cu Hitler, stârnind maselor, inclusiv colegilor din PSD, îngrijorarea pentru starea sa de sănătate mintală.
PSD-ul a reușit să genereze, prin Victor Ponta, un minunat exemplar politic ce parea imposibil de confecționat, respectiv ceva mai populist decât Iliescu, mai arogant decât Năstase și mai prost decât Geoană.