Home Actualitate VIDEO: Doi protestatari chemați de Georgescu la CCR, reținuți după ce au...

VIDEO: Doi protestatari chemați de Georgescu la CCR, reținuți după ce au agresat o jurnalistă

DISTRIBUIŢI

Călin Georgescu și-a chemat susținătorii în fața CCR dar el a plecat din țară. Jandarmii bucureşteni au identificat, vineri, două persoane implicate în agresiunea unor jurnalişti care transmiteau informaţii de la protestul organizat în faţa Curţii Constituţionale a României.

„Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, în jurul orei 12,00, un grup de persoane s-a îndreptat spre zona în care erau dispuse echipele de transmisiune în direct ale unor televiziuni, cu scopul de a-şi exprima nemulţumirile faţă de modul în care acestea prezintă opiniei publice anumite informaţii”, informează Biroul de presă al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB).

Jandarmii au observat aceste acţiuni de agresiune şi intimidare, motiv pentru care au intervenit pentru oprirea lor şi aplicarea măsurilor legale care se impun.

Au fost identificate două persoane implicate în această activitate ilegală, context în care a fost întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere”.

„Transmitem tuturor jurnaliştilor să apeleze la forţele de ordine din imediata apropiere, ori de câte ori sunt implicaţi în situaţii similare sau observă încălcări ale cadrului legal în vigoare. Totodată, jurnaliştii implicaţi în acest incident pot depune plângere la organele de poliţie abilitate”, arată sursa citată.

Anterior, Jandarmeria Bucureşti a informat că protestul din faţa sediului Curţii Constituţionale nu întruneşte condiţiile de organizare şi participare impuse de cadrul legal în vigoare.

Participanţii au venit în urma unui îndemn transmis de Călin Georgescu pe reţelele de socializare sub denumirea „Marea Unire Juridică”. Avocaţii candidatului la alegerile prezidenţiale au depus la CCR o cerere pentru revizuirea deciziei instanţei constituţionale de anulare a primului tur de scrutin.