In urma cu mai putin de o luna, la data de 21 februarie, un telefon primit la comandantul sectiei 9 de Politie anunta spargerea apartamentului generalului Gheorghe Bucse, fostul sef al Statului Major al Aviatiei si Apararii Antiaeriene. Cativa vecini auzisera zgomote ciudate dinspre usa apartamentului si anuntasera Politia. -Sa-i prindeti, ca-i de rau-, au primit ordin politistii, inainte de a demara in tromba spre casa generalului. Si i-au prins, trei spargatori, printre care l-au identificat cu surprindere pe Ion Mugurel Iacob, sofer de la Consiliul Concurentei. Acesta era dotat cu un pistol cu gaze si sapte cartuse aferente, pentru care avea permis in regula, s-a spus la Politie. Ion Mugurel Iacob a fost,vreme de ani buni, soferul lui Viorel Munteanu, presedintele Consiliului (n.r. cu rang de ministru) pana in acest an, timp in care nu putini au fost -maharii- din Consiliu carora le-au fost -vizitate- apartamentele. Desi a fost informat, in repetate randuri, despre activitati extraprofesionale ale lui Mugurel, cerandu-i-se chiar desfacerea contractului de munca pe motive disciplinare, Viorel Munteanu l-a tinut in brate pe Mugurel, pana la momentul arestarii acestuia. -Nu ne putem da seama ce legatura ar fi putut fi intre presedinte si acest infractor de l-a aparat atat timp, ba mai mult, l-a ajutat sa ia si permis de portarma.
Munteanu a trecut cu vederea toate ispravile lui Iacob
Primele semnale concrete primite de Viorel Munteanu despre gravele abateri disciplinare ale soferului sau personal, le-a primit inca din luna aprilie 2000. Mai intai, autoturismul marca Espero B-43-RCC a fost luata din parcare si lasata la dispozitia lui Mugurel Iacob, pe motiv ca acesta o putea parca acasa, avea garaj, etc… Sesizati de niscaiva aspecte necurate, o comisie formata din patru referenti ai Consiliului Concurentei (sesizati de ce probleme au ajuns sa se ocupe ?!?) s-au deplasat, la data de 3 aprilie, cu doua autoturisme, la locuinta lui Mugurel, sa recupereze autoturismul. Ajunsi la fata locului, membrii comisiei au constatat ca in imobilul din Strada Deltei nr. 26 nu se afla garat nici un autoturism. -La solicitarea noastra, s-a prezentat la poarta socrul domnului Iacob Mugurel – Ion, care a declarat ca autoturismul Espero nr. B-43-RCC lipseste din curte de 4-5 zile si nu cunoaste cui i l-a dat ginerele sau. La orele 15.40, socrul soferului i-a confirmat, telefonic, aceleasi date domnului presedinte al Consiliului Concurentei-, se arata in raportul intocmit de referenti.
Autoturismul a fost adus apoi fara talon de inmatriculare, fara mai multe obiecte din dotare si cu o diferenta de kilometraj de 1.477 de kilometri. Dar asta nu este inca nimic.
Printre actele din autoturism s-a gasit un deviz de reparatii, plus o chitanta reprezentand contravaloarea unor reparatii la Ilioara. Iar la atelierul din Ilioara, s-a constatat ca autoturismul a fost reparat fara autorizatie, fara a se instiinta proprietarul si nici Politia Rutiera!!! Potrivit sesizarilor inaintate lui Viorel Munteanu, Mugurel Iacob a justificat ca de fapt ar fi bagat in reparatii masina unui prieten pe documentele si numarul de inmatriculare al autoturismului, proprietate a Consiliului (!?!). Aspecte penale care trebuiau sesizate de urgenta Politiei pentru ca nu cumva, Doamne Fereste, sa se ajunga la acuzatii de tainuire a infractiunilor. Dar Viorel Munteanu s-a multumit sa puna o rezolutie prin care sa se solicite explicatii scrise, pastrandu-l mai departe pe Mugurel ca sofer personal!
Unele masini ale Consiliului au ramas fara radiocasetofoane
Mai mult, la inventarierea bunurilor din autoturism s-a gasit un biletel pe care erau inscrise niste coduri. Codurile apartineau casetofoanelor (fara introducerea codurilor acestea nu functioneaza) de pe mai multe masini ale Consiliului, unele casetofoane fiind deja furate. Colac peste pupaza, s-a mai gasit si un pistol cu gaze si un permis pe alt nume, cu viza pe 1997. Pistolul a fost predat Serviciului de Paza si Protocol al Camerei Deputatilor. Sunt indicii, pe care nu am reusit, insa, sa le verificam (dar sta in puterea organelor de ancheta) ca tocmai acest pistol ar fi cel gasit la Mugurel la spagerea apartamentului generalului Bucse si ar fi interesant de aflat circumstantele in care Mugurel a primit permis de portarma, daca nu cumva l-a primit ulterior incidentului de mai sus.
Lista lui Mugurel
La toate acestea, se adauga o serie de -simple coincidente-, petrecute in perioada 2000-2001. Iata doar cateva exemple (sunt cu mult mai multe):
– Una dintre angajatele Directiei Economice s-a deplasat la domiciliu cu Mugurel. L-a invitat pana in casa. Tocmai isi cumparase un calculator. Dupa un timp, a ramas fara el.
– Radulescu Vasile, director in cadrul Consiliului a fost condus, cu familia, la aeroport, de catre Mugurel. La intoarcere a constatat ca-i fusese sparta locuinta.
– Directoarea Tatiana Mosteanu a fost condusa, de Mugurel, la o sedinta. Pe drum, aceasta s-a scapat ca sotul ii este plecat si nu este nimeni acasa. Ajunsa acasa, a descoperit ca ii lipseau bani si o camera video.
– Pentru ca tot s-a pornit cu generalii, in noiembrie 2001, a fost sparta locuinta generalului Panduru, fost sef al IJP Ilfov. Vecinii au remarcat in zona autoturismul Leganza B-07-WUW, pe care o conducea, de obicei, tot Mugurel. Nu s-au intrunit, insa, elementele ca acesta sa poata fi acuzat, ni s-a spus de la Circa 11 de Politie.
– Cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista, Viorel Munteanu, dupa ce nu a mai fost presedinte, ci doar consilier de concurenta. Acestuia i-a fost sparta casa, in acest an, furandu-i-se un lap-top si un telefon mobil, aflate pe inventarul Consiliului Concurentei.