
S-a spart țeava la arestări
Ironia sorții face ca celebrul combinator Cătălin Voicu, rezolvatorul tuturor dosarelor pesediștilor penali, să ajungă chiar el în spatele gratiilor, locul de care se temea cel mai mult, conform propriilor declarații. Nu i-au ajutat nici hårtiuțele, nici perucile, nici fetițele cu care se lăuda colegului Alexandru Mazăre. Acum, Voicu are locul „însemnat cu cretă“ în arest, potrivit expresiei sale favorite din stenograme. Conform deciziei Curții Supreme, Caracatița Voicu se fezandează timp de 30 de zile de acum încolo la răcoare. Deși mulți colegi au sărit în apărarea sa, magistrații Curții Supreme au tras concluzia, în urma analizării cererii de arestare formulate de procurorii DNA, că senatorul PSD Cătălin Voicu prezintă pericol public și au decis arestarea preventivă pentru nu mai puțin de 30 de zile a acestuia. Voicu este acuzat de trafic de influență în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității, în legătură cu fapte de corupție, în formă continuată. Termenul de recurs este de 24 de ore, iar în cazul respingerii acestuia senatorul va petrece 30 de zile în arest preventiv, până pe 28 aprilie, după care instanța va decide dacă îi prelungește mandatul. Cei care vor decide soarta acestui recurs vor fi tot magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție. „Nu mă simt cu nimic responsabil; nu mă tem de nimic pentru că știu exact ce am făcut“, a declarat senatorul Cătălin Voicu, la cåteva minute după ce instanța a decis arestarea sa pentru fapte de corupție. Politicianul, care a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, a afirmat că merge să se predea. „Am luat cu mine strictul necesar, la fel ca în armată“, a adăugat Voicu.
Un grefier l-a ajutat pe senator să se ferească de jurnaliști
Ziua de ieri a început de altfel prost pentru Voicu. După ce a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, Cătălin Voicu a ținut să nu fie observat de presă, astfel că a apelat probabil la relațiile pe care le are în instituția mai sus menționată, și un grefier l-a ajutat să evite întrebările jurnaliștilor. Grefierul în cauză se numește Marius Nistor, și de ieri, de cånd l-a ajutat pe Cătălin Voicu să se strecoare în incinta ÎCCJ prin intrarea secundară aflată în curtea interioară a instituției, a devenit vedetă și un posibil șomer. Ca urmare a faptei sale, Marius Nistor, grefier la arhiva Secției Penale, este acum subiectul unei anchete și riscă o sancțiune ce poate merge până la desfacerea contractului de muncă, după cum a declarat, ieri, președintele Secției Penale a instanței supreme, Anton Pandrea. „Sancțiunea în cazul în care domnia sa va fi găsit vinovat poate merge, potrivit regulamentului instituției, până la desfacerea contractului de muncă“, a spus judecătorul Anton Pandrea. Acesta a adăugat că a delegat un judecător pentru a realiza o anchetă în acest sens, urmând ca rezultatul să fie anunțat „cât de curând“. Potrivit lui Pandrea, grefierul a dat deja o declarație, „o notă explicativă cu privire la cele întâmplate“. Contactat de Mediafax, grefierul Marius Nistor a refuzat să comenteze acuzațiile care i se aduc, precizând că sunt „aberații“.
„Dar dumneavoastră de ce respirați și nu muriți?“
Senatorul Cătălin Voicu a spus, la ieșirea din sala de judecată, că așteaptă decizia instanței și nu face nicio declarație înainte, el părăsind sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție imediat după terminarea ședinței de judecată. Cu toate acestea, la insistențele ziariștilor, senatorul Voicu a spus că nu poate anticipa ce se va întâmpla, că „instanța este supremă și va lua singură decizia“ în privința cererii DNA de arestare a sa. Întrebat de jurnaliști de ce crede că va fi lăsat în libertate și nu va fi arestat în baza stenogramelor, Voicu a răspuns ironic: „Dar dumneavoastră de ce respirați și nu muriți?“. Senatorul nu a vrut să spună presei de ce nu a intrat pe ușa principală și a preferat accesul în instanță pe una secundară. De altfel, el a negat că ar fi discutat cu judecătorul Florin Costiniu în ultimele zile și că acesta l-ar fi ajutat să intre pe ușa din spate la instanța supremă. Ședința s-a ținut cu ușile închise, în cameră de consiliu, presa neavând acces în sală.
Voicu s-a victimizat din nou
După ce a plecat de la Înalta Curte și a ajuns la locuința sa, Voicu a devenit mai vorbăreț și a încercat din nou să pozeze în victimă. Acesta a declarat jurnaliștilor prezenți în fața casei sale aceeași poveste privind familia sa și modul în care a fost afectată în urma scandalului în care este implicat. Voicu a reamintit de faptul că părinții săi sunt grav bolnavi și că unul dintre aceștia chiar a fost dus la spital acum două zile, din cauza unor probleme cauzate de stres. Senatorul a adăugat, de asemenea, că cei doi copii ai săi nu se mai duc la școală pentru a evita comentariile răutăcioase ale colegilor. „Este clar că deja voiau să fiu condamnat în media și de abia pe urmă să vadă dacă pot fi condamnat în instanță. Asta este o chestiune. Și mai țineți minte: un rechizitoriu, cu cât este foarte lung sau un dosar cu cât este mai mare, cu atât este mai subțire – este un principiu de drept“, a mai adăugat Voicu la categoria victimizare.
Acuzațiile
Cătălin Voicu este acuzat de procurorii anticorupție că ar fi uzat de influența sa, în schimbul unor foloase, în dosare în care erau interesați Costel Cășuneanu, senatorul PSD Alexandru Mazăre, omul de afaceri Marius Locic, Marian Oprișan, Maria Schultz, vicepreședinta organizației PSD Dolj, notarul Manuela Mitrea, liderul PNL Ludovic Orban. Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie – septembrie 2009, Cătălin Voicu, prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator, a primit de la omul de afaceri Costel Cășuneanu, în două tranșe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) și 200.000 de euro, în schimbul intervenției pe lângă magistrați din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea adoptării unei soluții favorabile societății comerciale la care omul de afaceri era asociat. De asemenea, în rezoluțiile de începere a urmăririi penale și în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale procurorii au reținut că, în luna august 2009, Cătălin Voicu a pretins și primit de la un alt om de afaceri suma de 119.000 lei, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă polițiști din Capitală pentru a-i determina să propună o soluție favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru fapte de natură penală. Pentru a disimula faptele de corupție, Cătălin Voicu și cumpărătorul de influență au întocmit documente financiar contabile care atestă împrejurări nereale. În a doua jumătate a anului 2009, Cătălin Voicu a cerut unor persoane cu influență în sfera politică să îi acorde sprijin politic în ocuparea unei funcții în Guvernul României, în schimbul intervențiilor sale pe lângă magistrați din cadrul Tribunalului București și ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unor hotărâri favorabile în care respectivele persoane aveau interese.
În Săptămâna Mare, senatorii „s-au spălat pe mâini“ în problema Voicu
Solicitarea senatorului Cătălin Voicu, privind ascultarea sa în Plenul Senatului și reluarea votului în cazul său, a fost respinsă ca inadmisibilă de colegii săi. Chestorul Senatului, Constantin Dumitru (PD-L), a declarat, ieri, la finalul ședinței Biroului Permanent al Senatului, că decizia în cazul solicitării senatorului Cătălin Voicu a fost să nu se repete votul dat de plen săptămâna trecută, întrucât a fost unul „corect“. „Constituția României și Regulamentul Cemerei Deputaților și Senatului nu prevăd nicăieri că trebuie audiat neapărat în ședința de acordare a votului domnul senator Voicu“, a declarat Constantin Dumitru. Potrivit acestuia, votul din plen, de săptămâna trecută, rămâne valabil, pentru încuviințarea cererii de arestare preventivă a senatorului PSD.
Avocatul lui Voicu: Vom uza de toate căile de atac posibile
Unul dintre avocații care l-au apărat, ieri, la instanța supremă, pe Cătălin Voicu a declarat, după decizia de arestare preventivă a senatorului, că apărarea va face uz de toate căile de atac posibile și că astăzi va trimite la ÎCCJ recursul la hotăråre.
Avocatul Mihai Dinu a spus că recursul la decizia de arestare preventivă a lui Voicu va fi transmis instanței supreme miercuri, la prima oră. El a precizat că, din punct de vedere procedural, un astfel de recurs se declară în 24 de ore de la pronunțarea instanței și se judecă în trei zile de la înregistrare.
Apărătorul a susținut că Voicu nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică, așa cum susțin procurorii, și că putea fi cercetat în libertate, avånd în vedere că acesta a avut o conduită bună începånd cu 11 decembrie 2009, cånd a aflat că este cercetat.
„În opinia apărării, domnul Cătălin Voicu putea fi cercetat în stare de libertate. Nu există motive și temeiuri juridice care să conducă la arestarea acestuia“, a mai spus avocatul Mihai Dinu.