Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare de Curtea de Apel București în dosarul ICA, anunță pe blogul său că există o „acțiune în derulare” prin care se cere grațierea sa. „Am auzit că este în derulare o acțiune pentru grațierea mea, la cererea cetățenilor”, a scris Voiculescu pe blogul personal.
Dan Voiculescu susține însă că nu își dorește grațierea, deoarece nu a săvârșit „nimic ilegal”.
„Apreciez gestul lor, le mulțumesc, dar îi rog să nu o facă pentru că nu am săvârșit nimic ilegal. Eu îmi continui viața cu demnitate”, a mai scris patronul Antenelor din spatele gratiilor.”