Doi cetățeni sirieni au fost prinși de Garda de Coastă la Negru Vodă, în timp ce încercau să treacă ilegal granița României. Conform anchetatorilor, în cursul interogatoriului, unul dintre imigranți s-a prefăcut că face o criză de epilepsie, iar fraţii lui au amenințat atunci că vor arunca România în aer. La Guvern are loc, de la ora 15.00, şedinţa Comitetului de urgenţă, condusă de Gabriel Oprea.
Cei doi frați au fost prinși și reținuți în apropierea graniței româno-bulgare. Interogați de autoritățile române, migranții sirieni au recunoscut că fuseseră ajutați să ajungă în țară de alți doi frați, Ahmad Kouja Jamal și Ahmad Kouha Ahmad, oameni de afaceri din București cu drept de ședere în România. Unul dintre ei îi preluase din Bulgaria și i-a transportat, se pare, la bordul unui Volkswagen Passat, până la granița cu România, unde au fost dați în grija celuilalt frate, care îi aștepta.
Tot în timpul interogatoriului, cei doi au mimat crize de epilepsie, astfel că au fost preluați de medici și transportați la un spital. Acolo s-a dovedit, însă, că așa-zisele crize nu erau decât o prefăcătorie, potrivit reporterntv.ro .
Interogatoriul celor patru frați a fost reluat. Furios, unul dintre ei a amenințat că „vom arunca România în aer și o vom rade de pe fața Pământului, dacă vom considera necesar, pentru a ne răzbuna!”.