Home Actualitate Vomitiv! Noul rector al Politehnicii București a semnat la 16 ani...

Vomitiv! Noul rector al Politehnicii București a semnat la 16 ani angajament cu Securitatea

DISTRIBUIŢI

Despre rectorul proaspăt ales al Universității Politehnice București s-a vorbit destul de mult în ultimele zile, cele mai multe voci contestând valoarea și calificarea sa universitară pentru această funcție. Ce-i drept, Mihnea Costoiu nu este vreo somitate științifică sau o personalitate în lumea academică românească, pentru a întruni susținere unanimă în această poziție extrem de onorantă. Singurul atu al lui Costoiu, despre care s-a vorbit intens, este relația cu protectoarea sa, senatoarea PSD Ecaterina Andronescu, cea care a deținut până de curând funcția de rector al UPB. Cariera politică și profesională a lui Mihnea Costoiu este strâns legată în ultimii zece ani de cea a Ecaterinei Andronescu, fapt cunoscut și în PSD și la Politehnică. Dar cea ce nu se știe decât în cercuri restrânse, este faptul că Mihnea Costoiu , tânărul pentru care girează doamna Andronescu, a semnat un angajament cu Securitatea, pe vremea când era licean, semn că ar fi avut un viitor strălucit indiferent de regimul politic din România. În 1988, când avea 16 ani și era elev la liceul „Tudor Vladimirescu“, tovarășul utecist Mihnea Costoiu a semnat cu mâna sa un Angajament la Securitate, având numele conspirativ ”Iulian”. Potrivit Adeverinței 2437 din 04.05.2010, emise de CNSAS „domnul Costoiu Mihnea Cosmin este titular al dosarului fond rețea nr.R 251012. Domnia sa a fost recrutat la data de 06.07.1988, pentru supravegherea informativă din cadrul Liceului „Tudor Vladimirescu“ din Tg Jiu.“

Mihnea Costoiu a semnat angajament la Securitate, dar, potrivit CNSAS, nu intră în „nobila“ categorie a turnătorilor, întrucât nu au fost găsite documente care să conțină informațiile livrate de acesta ofițerilor de Securitate. Deocamdată. Coincidența face ca în același an  în care a semnat angajamentul cu Securitatea, Mihnea Costoiu să ajungă olimpic național la fizică, obținând locul doi pe țară, această performanță regăsindu-se în toate CV-urile oficiale ale rectorului proaspăt ales al Politehnicii.
De remarcat faptul că înainte de a semna angajamentul la Securitate Mihnea Costoiu nu-și descoperise talentul de mare fizician de care e astăzi atât de mândru. Or, se știe că la olimpiadele naționale participă an de an aproape aceeași elevi, întrucât performanța lor e rezultatul unei munci asidue , dublată de pasiune și devotament. Toate aceste calități au fost descoperite brusc la Mihnea Costoiu chiar în anul în care se angaja să-și toarne colegii și profesorii din liceu.  

Garantat de Andronescu, via Ion Pârgaru

Schimbările de regim politic din decembrie 1989 au frânt aripile de turnător la Secu  ale liceanului Mihnea Costoiu. Acesta s-a reorientat imediat la începutul anilor 1990, îndreptându-se spre partidul care a avut o mare slăbiciune legată de securiști:PSD. Puțini mai știu că cel care i-a îndrumat la început pașii lui Mihnea Costoiu în Capitală și în partid a fost, potrivit informațiilor noastre,  Ion Părgaru, fost deputat PSD de Gorj și reprezentant marcant al Departamentului de Comerț Exterior, înainte de 1989, când a avut misiuni importante în SUA și Canada. Cu o asemenea recomandare și cu angajamentul la Securitate în buzunar, Mihnea Costoiu a avut practic deschise ușile PSD, partid în care s-a strecurat cu repeziciune, până în preajma Ecaterinei Andronescu, aceasta garantând ulterior tot traseul profesional al tânărului său protejat. Gurile rele vorbesc și despre faptul că doamna Andronescu , în calitatea sa de bunică a unei tinere domnișoare, ar plănui o relație de durată a acesteia cu protejatul său de la Politehnică. Aceste lucruri sunt bine cunoscute de Andrada, fosta soție a lui Mihnea Costoiu, care a divorțat de acesta și a plecat în SUA.
Așa cum precizam anterior, protecția acordată de Ecaterina  Andronescu lui Mihnea Costoiu a fost definitorie pentru parcursul său profesional.
Potrivit CV-ului, în perioada 2001-2004 a fost secretar general în cadrul Ministerului Educației, minister condus în perioada 2001-2003 chiar de către Ecaterina Andronescu. Odată cu pierderea alegerilor de către PSD, în 2004, Mihnea Costoiu a fost luat sub aripa protectoare a doamnei Andronescu, la Universitatea Politehnică București, instituție unde a fost numit direct în funcția de      director general administrativ al universității. În 2009, în timpul mariajului politic dintr PSD și PDL care a propulsat-o din nou pe doamna Andronescu la Ministerul Educației, Mihnea Costoiu a urcat și el treptele carierei politice și profesionale , fiind numit chiar secretar de stat în acest minister. Ulterior, în 2010, Costoiu a revenit la Politehnică preluând din nou funcția de director general administrativ al instituției, poziție din care a și candidat în cursa pentru șefia UPB. De altfel, Ecaterina Andronescu a confirmat practic că odată cu alegerea lui Mihnea Costoiu în funcția de rector al UPB, ea va conduce în continuare destinele instituției. „Rămân în continuare președintele Senatului UPB și, ca urmare, mă voi ocupa de problemele universității așa cum m-am ocupat și până acum.“, a declarat doamna Andronescu, citată de Agerpres.

Prea grijulia doamnă Andronescu și-a plasat protejații sub același acoperiș

Mihnea Costoiu nu este singurul tânăr intrat sub aripa protectoare a Ecaterinei Andronescu. ?ê?£efa de cabinet a Ecaterinei Andronescu în 2009, când aceasta ajunsese din nou ministrul educației, a fost o  oarecare Daniela Cristina Ghițulică, despre care internetul spune doar că este profesoară la UPB.  Ziariștii de la Kamikaze au descoperit în 2010 că Daniela Cristina Ghițulică ocupă etajul unei case de pe strada Eugen Botez din București, în timp ce parterul aceluiași imobil a fost  achiziționat în aprilie 2010 de Mihnea Costoiu contra unei sume de  210.000 euro. Potrivit declarației de avere depuse în octombrie 2009 la Ministerul Educației, Costoiu nu putea să-și permită o asemenea achiziție. El avea în conturi numai 30.427 de lei și încasase un salariu de 94.306 lei. Deci aproximativ 30.000 de euro din 210.000. ?ê?£i, potrivit Kamikaze,  nu a făcut nici credite și nici nu a vândut ceva ca să facă rost de bani.
Dar, ceea ce nu spune nici internetul și nici colegii de la Kamikaze e faptul că Daniela Cristina Ghițulica, protejată și ea de doamna senator, când la minister, când la Universitate, este fiica fostului prim-secretar al județului Vrancea, Maria Ghițulica, rămasă celebră în urbea de pe malurile Milcovului după ce a dat ordin să fie tăiați  toți copacii de pe marile bulevarde. ?ê?£i, a naiba coincidență, la fel ca Mihnea Costoiu  și Daniela Cristina Ghițulica și-a descoperit brusc pasiunea și  talentul de fizician , fiind plasată cu dedicație în lotul olimpicilor naționali , conform informațiilor noastre. Nu știm dacă pasiunea bruscă a celor doi pentru fizică i-a adus sub aripa protectoare a doamnei Andonescu, dar e cert că celelalte două calități( angajamentul la Securitate și filiația cu prim secretarul Ghițulică) au cântărit cel mai greu în decizia fostului rector al UPB.

Trecut penal
Potrivit presei locale din Gorj, trecutul de afacerist al lui Mihnea Costoiu nu-l recomandă pentru nicio poziție publică, cu atât mai puțin pentru una la vârful UPB. Conform celor relatate de presa gorjeană, Mihnea Costoiu  a fost cercetat penal pentru prejudicierea societății TAMSA, pe care o achiziționase de la FPS. Bunurile societății, mașini de transport și utilaje, care presta servicii în sectorul minier au fost transferate la prețuri de nimic către o altă firmă, unde patron era un apropiat al acestuia, Ion Negricioiu, care era președinte al Consiliului de Administrație și la ITIA. Acesta a fost trimis în judecată de către procurori, dar Mihnea Costoiu a scăpat basma curată.

Iulia Nueleanu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.