La alegerile locale, studenţii vor putea vota în oraşul în care studiază doar dacă au stabilită reşedinţa acolo cu cel puţin 6 luni înainte de data alegerilor. Altfel, ei vor fi nevoiţi să se ducă în localitatea de domiciliu pentru a-şi putea exercita dreptul de vot. USR este singurul partid care s-a opus, la votul de miercuri, abuzului PSD-PNL.
„Sub falsul pretext al combaterii traseismului electoral, PSD şi PNL lovesc în votul studenţilor din oraşele universitare. Asta este realitatea, le este frică de votul studenţilor şi atunci îl blochează. Este un atac major asupra democraţiei, asupra dreptului de vot pentru care s-au luptat părinţii noştri acum 33 de ani. Şi, ca o dovadă că scopul adevărat al legii nu este combaterea traseismului electoral, PSD şi PNL au respins amendamentele USR care ar fi rezolvat fenomenul traseismului printr-un plus de transparenţă, astfel încât să poată vedea oricine unde sunt creşteri anormale ale numărului vizelor de flotant şi unde primarii fac mişmaşuri, aducând votanţi din alte localităţi înaintea alegerilor locale”, declară deputatul USR Alin Apostol.
Cu 237 de voturi „pentru” de la PSD, PNL, AUR, UDMR şi minorităţi, Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul deputatului PNL Gigel Ştirbu prin care puterea restrânge dreptul la vot al studenţilor, dar şi al altor categorii de persoane.
„Cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de 6 luni de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul”, spune articolul PSD-PNL prin care este îngrădit accesul la vot. De menţionat că în faza iniţială a proiectului PNL condiţia pentru participare la vot era ca reşedinţa să fi fost stabilită în localitate de cel puţin 1 an.
Totodată, pentru a îngreuna înscrierea reşedinţei, PSD şi PNL au introdus pentru găzduitor condiţia de a completa pe proprie răspundere o declaraţie din care să reiasă dacă la respectiva adresă are/au reşedinţa persoane care nu aparţin aceleiaşi familii. Iar dacă sunt declarate cel puţin două persoane, Poliţia locală va trece la verificări în teren „din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată”.
Amendamentele USR care vizau exact combaterea traseismului electoral au fost însă respinse de majoritatea PSD-PNL. Amendamentele prevedeau ca primăriile şi Ministerul de Interne să afişeze numărul de cereri de viză de flotant pe fiecare din ultimii 10 ani, iar în an electoral cu 30 de zile înainte de alegeri.