Vremea continuă să fie rece pentru această perioadă, maximele termice ajungând la 15 grade doar local. Dimineţile vor fi dominate de ceaţă, în timp ce norii de pe cer vor mai lăsa ploi slabe.
Miercuri, în Moldova, Muntenia şi Oltenia rămâne vreme rece pentru final de octombrie, dar în celelalte regiuni temperaturile se apropie de cele normale la această dată, astfel că maximele zilei pornesc de la 4 grade în Lunca Dunării şi ating 13…14 grade în Dealurile de Vest şi pe litoral. Norii rămân cantonaţi tot în jumătatea de sud a ţării, şi aduc ploi slabe local în Oltenia şi Muntenia şi izolat în Dobrogea şi sudul Banatului. Tot izolat va fulgui prin masivele montane sudice, şi, trecător, posibil, şi în Oltenia. În zonele joase de relief, dimineaţa pe alocuri aşteptăm puţină ceaţă.
În București, predomină norii şi trecător este posibil să plouă slab, vântul însă rămâne potolit şi temperatura aerului la amiază va fi de aproximativ 8 grade, faţă de 14, cât ar fi normal la această dată.