Zona libera a Aeroportului International Otopeni a devenit, o data cu punerea in aplicare a programului de repatriere fortata a apatrizilor de origine romana stabiliti in Germania. -Fondatorul- coloniei poate fi considerat Carol Romanov, care timp de mai bine de o luna a locuit in sala de tranzit. In prezent, colonia mai cuprinde opt copii, printre care si bebelusul de numai opt saptamani al Manuelei Ursu. In urma compromisurilor politice dintre autoritatile germane si cele romane, riscul ca aceasta colonie sa se dezvolte foarte rapid este extrem de ridicat. O noua situatie jenanta pentru Romania.
La inceput a fost Romanov
Omenia angajatilor aeroportului l-a ajutat pe Romanov sa traiasca chiar decent, acestia aducandu-i mancare si chiar haine. Pentru ca tacamul sa fie complet, Romanov a fost vizitat chiar si de sotie. Dupa ce s-a plictisit, sau mai bine spus a constatat ca nu are nici o sansa de a se reintoarce in Germania, Romanov a parasit aeroportul si a plecat spre Timisoara, unde a fost angajat la fabrica pe care patronii sai nemti au deschis-o in Romania. Prin gestul sau de a refuza intrarea in tara, Romanov a devenit un adevarat model pentru ceilalti apatrizi.
La nici o saptamana dupa ce Carol Romanov a plecat din aeroport, un alt apatrid, Manuela Ursu, i-a luat locul. Noutatea a constat in aceea ca Manuela avea un copil de sase saptamani, drept pentru care aeroportul s-a transformat si in cresa. In loc sa cumpere haine, politistii au cumparat scutece si mancare pentru sugari. Partea buna a fost ca nici unul dintre cei care trebuie sa pazeasca aeroportul nu au mai dormit in timpul turei de noapte, copilul avand grija sa-i tina in priza. Amenintarea terorista a scazut, zona a fost mult mai vesela, iar turistii straini au plecat cu o imagine mult mai frumoasa despre Romania. De cand sta in aeroport, micuta a mai crescut cu doua saptamani si, daca lucrurile vor ramane in acelasi stadiu, copilul are mari sanse sa devina copil de trupa in Politia de Frontiera si experta in aeronave si sisteme de protectie antiteroriste. O mica problema ar putea aparea, totusi, atunci cand va ajunge la varsta adolescentei, fiind destul de complicat sa se sarute cu alesul inimii, sub clar de luna, printre avioane si luptatori antitero.
Cresa de sub turboreactoare
Norocul mamicii, dar ghinionul politistilor, a aparut pe 1 octombrie, atunci cand pe Aeroportul Bucuresti Otopeni a aterizat aeronava TAROM RO-304, care venea de la Frankfurt. Din avion a coborat, suparat nevoie mare, rromul Stelian Ciuciu, apatrid expluzat din Germania. Pe langa cateva zeci de kilograme de bagaje, Ciuciu mai avea dupa el si sapte puradei cu varste cuprinse intre 7 si 15 ani. Traditionalist, Ciuciu a hotarat sa nu-si dezamaceasca etnia si sa-si stabileasca, ca si ilustrii sai predecesori, tabara tot in incinta aeroportului.
Copii – Mirabela, Lavinia-Jeniffer, Lorena-Miriam, Stelian, Florin, Laura-Luza si Larisa – s-au acomodat aproape imediat. Mica colonie din aeroport este cu mult mai vesela, iar Manuela poate sa se mai odihneasca din cand in cand, copilul sau ramanand in grija familiei Ciuciu. Singura mare problema care-l macina pe Stelian-tatal este legata de sotia sa. Aceasta, cand a aflat ca va fi trimisa in Romania, a fugit in Marea Britanie, unde a solicitat azil. Cererea ei va fi judecata in curand si, in proportie de 99%, va fi respinsa, drept pentru care familia se va reuni in incinta aeroportului. Venirea familiei Ciuciu a saracit si mai tare bugetele politistilor, ei trebuind sa aiba grija de 10 oameni. Totodata, copiii se mai joaca si pe unde nu trebuie, angajatii aeroportului fiind obligati sa fie atenti sa nu cumva sa declanseze alarmele de incediu sau sa patrunda in zona de acces spre pistele de aterizare.
Privita in mod serios, situatia din zona de tranzit a Aeroportului Otopeni devine, pe zi ce trece, mai jenanta. Autoritatile, luate prin surprindere, sunt absolut paralizate, singura solutie pe care o au la indemana fiind trimiterea acestor oameni in centru de refugiati, cu conditia ca si apatrizii sa fie de acord. In cazul in care acestia refuza, se ajunge la situatia actuala, in care un aeroport international sa devina cresa, gradinita, scoala si dormitor pentru cine s-o nimeri. Conditiile oferite de zona respectiva nu sunt concepute pentru a gazdui, pe termen lung, persoane, mai ales cu copii. Continuarea actualei politici nu poate avea drept rezultat decat cresterea numarului de apatrizi care refuza sa patrunda pe teritoriul national, drept pentru care nu ar fi exclus ca, in zilele urmatoare, alte persoane aflate in aceeasi situatie sa se alature micii colonii de pe Otopeni.
