Unitățile bancare vor fi închise de Crăciun și în prima zi din 2010, iar pe 26 și 27 decembrie, dar și pe 2 și 3 ianuarie, vor funcționa doar unele agenții situate în centrele comerciale, al căror program va varia și în funcție de orarul magazinelor în care sunt amplasate.
Totodată, unitățile BCR, BRD, RBS Bank România, Intesa Sanpaolo Bank și Raiffeisen Bank vor funcționa după program scurt pe 24 și 31 decembrie 2009.
Banca Comercială Română (BCR) a anunțat că propriile unități nu vor lucra cu publicul în perioadele 25 -27 decembrie și 1-3 ianuarie 2010.
Totodată, unitățile BCR vor avea, în zilele de 24 și 31 decembrie, program redus de lucru cu publicul, de la 9:00 la 13:00.
Unitățile BCR vor avea program normal de lucru cu publicul în zilele de 28, 29 și 30 decembrie 2009.
Unitățile BRD – Groupe Societe Generale nu vor avea program de lucru cu clienții în zilele de 25 și 26 decembrie 2009 și 1 și 2 ianuarie 2010, informează banca. Excepție vor face unitățile situate în marile magazine (Carrefour, Kaufland, Auchan, Cora Lujerului), cele din mall-uri (Jolie Ville, Euromall Pitești, Băneasa Shopping City, Mercur Mall Ploiești) și din aeroportul Henri Coandă (Visa Tax), care vor funcționa potrivit unor orare speciale.
Agențiile Bran și Poiana Brașov vor funcționa în zilele de 26 – 27 decembrie 2009 și 2 – 3 ianuarie 2010, între orele 10.00 și 14.00.
Pe 24 și 31 decembrie 2009, programul de lucru al unităților BRD (altele decât cele amplasate în mari magazine, mall-uri și la aeroportul Henri Coandă) se va încheia la ora 14.00
Și unitățile RBS Bank România vor avea program scurt pe 24 și 31 decembrie, respectiv până la orele 14:00, vor fi închise în intervalele 25 – 27 decembrie și 1-3 ianuarie și vor funcționa normal între 28 și 30 decembrie.
Zilele de 25 și 26 decembrie și 1 și 2 ianuarie sunt declarate zile nelucrătoare și pentru unitățile Raiffeisen Bank, exceptie făcând agențiile din incinta hipermarket-urilor și mall-urilor, care vor fi închise de Crăciun și în prima zi a anului viitor, iar unele și pe data de 2 ianuarie 2010.
De asemenea, programul de lucru al unităților Raiffeisen se va încheia la orele 16:00 în zilele de 24 decembrie și 31 decembrie.
O situație similară se întâlnește și la Alpha Bank, unde unitățile nu vor lucra cu publicul de Crăciun și în prima zi a anului viitor, iar pe 26 și 27 decembrie și 2 și 3 ianuarie vor funcționa doar agențiile Alpha Point, în funcție de programul centrelor comerciale unde sunt situate.
Sucursalele Băncii Românești vor fi închise doar în zilele nelucrătoare de 25 decembrie și 1 ianuarie 2010 și vor funcționa în perioada Sărbătorilor de Iarnă în conformitate cu programul de lucru normal, respectiv între orele 9:00 și 16:30, de luni până vineri.
Și sucursalele și agențiile Intesa Sanpaolo Bank vor fi închise în zilele de sărbătoare legală, respectiv 25 decembrie 2009 și 1 ianuarie 2010, iar în zilele de 24 și 31 decembrie unitățile vor avea program redus de lucru cu publicul între orele 8.30 – 14.00. Potrivit băncii, în toate celelalte zile din intervalul 21 decembrie 2009 – 4 ianuarie 2010, banca va avea programul obișnuit de lucru cu publicul de luni până vineri, de la ora 8.30 până la 17.00.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane