
Tot mai mulți români aleg să-și petreacă vacanțele în străinătate. Cei care vor să plece cu mașina trebuie, însă, să știe că există anumite reglementări care necesită acte suplimentare.
Cele mai importante sunt Cartea Verde a autoturismului și polița de asigurare tip CASCO.
Cartea Verde este o asigurare de răspundere civilă auto, valabilă numai în afara granițelor țării. Aceasta se poate încheia pe o perioadă cuprinsă între 15 și 20 de zile sau 1 și 12 luni, iar pe baza ei, se pot acorda despăgubiri în cazul producerii de accidente rutiere.
Începând de anul trecut, asigurarea de tip Carte Verde a fost inserată în polița RCA, pentru situațiile în care accidentele rutiere se petrec pe teritoriul UE sau în Spațiul Economic European (Elveția, Croația și Andorra). Asiguratorii ne sfătuiesc, însă, ca înainte de a încheia polița RCA, care conține și cartea verde, să aflăm exact acoperirea în diferite țări. De asemenea, înainte de plecare, verificați polița, pentru a preveni neplăcerea de a călători fără acoperire RCA.
Toate acestea sunt valabile până când va intra în vigoare Acordul Multilateral de Garantare. După această dată nu vom mai fi obligați să prezentăm, la punctele de frontieră către UE, niciun document de asigurare. Totuși, în cazul unui accident, va fi util să existe oricând la îndemână polița RCA, pentru identificarea corectă a datelor.
Și pentru că tot vorbim de asigurări, este recomandabilă asigurarea medicală de călătorii în străinătate care înseamnă servicii medicale până la limita sumei asigurate, indiferent de natura serviciului medical.
De la 1 ianuarie 2007, România are dreptul la cardul european de asigurări sociale de sănătate, care se ridică de la casele județene de sănătate. Având acest card, beneficiați de pachetul de bază de servicii medicale, care poate să difere de la o țară la alta.
Nu uitați de vinietă!
În majoritatea statelor europene, se percepe o taxă obligatorie de drumuri. Astfel, în țări precum Austria, Franța, Grecia, Italia, Portugalia, Regatul Unit, Cehia, Spania sau Ungaria, veți fi nevoiți să plătiți vinieta corespunzătoare.
Înainte de a intra pe teritoriul statului de destinație, asigurați-vă ca ați cumpărat vinieta potrivită. La ieșirea din România se pot cumpăra viniete pentru infrastructura rutieră din Ungaria și Austria. Cele cu valabilitate de până la 4 zile costă în jur de 30 de lei. În cazul în care nu plătiți taxa de drum, amenda poate ajunge la sume foarte mari.