Grupul francez Renault lanseaza o noua provocare pentru iubitorii de masini. Sub indrumarea lui Patrick le Quement, atelierele Renault Design au pregatit pentru expozitia de la Frankfurt conceptele Be Bop, doua interpretari originale ale ideii de MPV compact. Fratii Be Bop beneficiaza de o imagine aproape identica, dar se distanteaza net in ceea ce priveste temperamentul, unul dintre ei avand toate atuurile unui SUV, gata sa cucereasca orice fel de teren, iar celalalt, mai sprinten, dezvoltat sub impresionanta emblema Renault Sport. Semnatura atelierelor de design ale firmei franceze este evidenta la ambele vehicule, caroseria avand o asemanare clara cu cea a -picaturii de optimism- Ellypse, dar si mici tuseuri care amintesc de avangardistul Koleos. In interior, conceptul -Touch Design-, atat de iubit de Le Quement, rememoreaza idei prezente in conceptia frumosului Talisman.
Cele doua concepte sunt aproape identice, o simpla privire nefiind suficienta pentru a le deosebi, numai garda la sol ceva mai inalta a SUV-ului si cei 30 de milimetri in plus ai versiunii sport fiind de natura sa faca diferenta. Designul expresiv, cu formele rotunde, moderne si armonioase, seduce de la prima vedere, in timp ce suprafetele transparente de mari dimensiuni sugereaza un spatiu interior vast si confortabil. Asemanarea cu o picatura de apa sugereaza miscare si agerime, ea fiind, in viziunea lui Michel Jardin, director de design in cadrul Renault, -un simbol superb al aerodinamicii pure-. Tocmai aceasta asemanare ofera designerilor o solutie ideala pentru a da SUV-urilor acele caracteristici aerodinamice care lipseau pana acum si care duceau la un nivel crescut al consumului de combustibil. Forma lina a aripilor fata si spate, care comunica prin curbura parbrizului panoramic, completat perfect de imensul plafon transparent, dispare in V-ul lunetei, care scoate in evidenta emblema Renault.
Desi mai bine de jumatate dintre componentele celor doua vehicule Be Bop sunt identice, ele detin peronalitati complet diferite. Varianta SUV (Sport Utility Vehicle) este destinata atat traficului urban, cat si obstacolelor intalnite pe drumurile neamenajate, cei 210 mm care asigura garda la sol si tractiunea integrala fiind elemente suficiente pentru a permite o calatorie fara probleme. Vehiculul dezvoltat cu ajutorul diviziei Renault Sport are o alura mai putin impunatoare, dar mai agresiva gratie unei finisari diferite a grilei radiatorului, iar propulsorul de 2 litri care dezvolta 225 cp asigura o acceleratie care te lipeste de scaun.
Interiorul celor doua concepte este si el aproape identic. O data cu deschiderea usilor, privirea este atrasa de imensul tunel central care sustine toate cele patru scaune. Aceasta solutie creeaza impresia de spatiu si lumina, podeaua masinii intinzandu-se lin de la bord pana la zona destinata bagajelor. Tot dimensiunile tunelului central asigura cateva spatii de depozitare destul de incapatoare. Un plus de versatilitate se remarca la versiunea SUV, ale carei scaune din spate se pot plia si ascunde sub cele din fata, lasand un spatiu suficient pentru obiectele voluminoase.
Initiat de concept car-ul Talisman si declinat pe Megane II, Espace IV si Scenic II, demersul -Touch Design- este accentuat in cazul celor doua versiuni Be Bop. Asemanator volanului pe care este imprimata forma palmelor, toate comenzile sunt placute atingerii si favorizeaza o manipulare intuitiva. Tehnologia sofisticata a conceptelor Renault este prezentata fara ostentatie. Afisajul informatiilor principale a fost regrupat pe doua ecrane LCD suprapuse, informatiile fiind prezentate in relief pentru a se obtine o mai buna lizibilitate. Informatiile secundare (navigatie, audiovideo, service) sunt centralizate pe un ecran distinct, situat deasupra panoului de bord care se deplaseaza urmand trei pozitii: ascuns, pe partea pasagerului, pe partea soferului.
Ambianta interioara a celor doua vehicule este clar diferentiata. Cu scaune acoperite cu o piele de o nuanta kaki deschis/portocaliu inchis si cu podeaua din bumbac impletit, concept car-ul SUV Be Bop exprima o atmosfera plina de caldura. Parbrizul panoramic si acoperisul vitrat accentueaza aceasta impresie, scaldand in lumina habitaclul. Be Bop sport prezinta o ambianta mai apropiata de menirea sa. Scaunele negre, de dimensiuni mici, cu intarituri laterale, sunt adaptate unui sofat sportiv, ca si maneta schimbatorului de viteze si contoarele.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane