Home Auto Conducătorii de motoscutere, extrem de periculoși

Conducătorii de motoscutere, extrem de periculoși

DISTRIBUIŢI

În Capitală, în primele cinci luni ale anului au avut loc 176 de accidente în care au fost implicate motoscutere sau mopede și care s-au soldat cu 49 de răniți grav și 148 de răniți ușor. Conform Poliției București, numărul accidentelor produse de aceste vehicule este mult mai mare al celor cauzate de motociclete. Principalele cauze ale accidentelor cu motoscutere și mopede au fost neasigurarea la schimbarea direcției de mers și neacordarea priorității de trecere. Pentru a evita astfel de evenimente, Poliția reamintește că pentru a conduce pe drumurile publice un moped, persoana trebuie să aibă vârsta de minim 16 ani împliniți. De asemenea, ei trebuie să înregistreze mopedul la consiliul local al localității de domiciliu, să dețină asupra lor și să prezinte la control actul de identitate, certificatul de înregistrare a mopedului, adeverința de absolvire a cursului de legislație rutieră eliberată de o școală de șoferi și asigurarea obligatorie. Conducătorii de mopede sau motoscutere au obligația să poarte casca de protecție, să circule permanent cu luminile de întâlnire aprinse și să circule cu echipament fluorescent-reflectorizant de la lăsarea serii până în zori sau când vizibilitatea este redusă.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.