Luna iunie a dat apa la moara optimistilor care sustineau ca piata auto din Europa se afla in pragul unei reveniri spectaculoase. Impulsionati de sosirea perioadei concediilor, europenii au reinceput sa cumpere masini, iar firmele, cu gandul la o toamna plina de activitati profitabile, au decis sa-si intareasca flotele de autovehicule. Specialistii ACEA (Association des Constructeurs Europeens d*Automobiles) au certificat asteptarile optimiste prin publicarea cifrelor de vanzari corespunzatoare lunii iunie si primei jumatati a acestui an.
Din cifrele prezentate de Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile, cu sediul la Bruxelles, rezulta clar o crestere a vanzarilor in Europa Occidentala cu 2,9% in luna iunie fata de aceeasi perioada a anului trecut, reprezentand cea mai importanta crestere din 2003. In acelasi timp insa, cu doar 7,56 milioane de unitati, piata a scazut cu 2,6% in perioada corespunzatoare lunilor ianuarie-iunie. Cu alte cuvinte, desi in luna iunie au fost vandute mai multe masini, in total, in prima jumatate a anului unitatile comercializate au fost ceva mai putine decat anul trecut. Deci, deocamdata, nimic imbucurator. Doar o timida revenire a apetitului pentru masini al cetatenilor din UE. Cu toate acestea, dupa luni grele caracterizate de o neincredere molipsitoare a cumparatorilor, zguduiti de caderi bruste ale statisticilor economice si de un razboi absurd, analistii prevad o imbunatatire a climatului de afaceri in a doua jumatate a acestui an, sustinuta de pozitia stabila a monedei europene si, implicit, de o crestere a puterii de cumparare in aceasta parte a lumii. Se pare ca raul a trecut si piata va creste continuu, cel putin asta sustin cei de la ACEA, iar, ca in orice economie emergenta, unii vor castiga mai mult decat altii. Datorita unor noi modele de autovehicule sau gratie unei mai bune perceptii a realitatii, francezii de la Renault si germanii de la BMW se afla in topul -relansarii din luna iunie-, iar masinile venite din Asia se mentin pe trendul ascendent, care pare sa nu se mai sfarseasca.
Vanzarile Renault au sarit cu aproape 13% in iunie, impinse de o piata franceza mai puternica si o cerere solida pentru noul model Megane, iar Scenic II se afla deja la linia de start in mai multe tari europene. In aceeasi categorie intra BMW, datorita recentei lansari a seriei 5 si euforiei generate de atractivele modele Mini, in timp ce un alt campion al cotelor de piata, PSA Peugeot-Citroon, pare a fi intrat intr-un punct mort, cel putin pana la intrarea pe piata a lui 307CC. O parte insemnata din piata poate fi ocupata de Volkswagen care, in ciuda unei prestatii sub asteptari, mai are un as in maneca, lansarea unei noi generatii Golf pana la sfarsitul acestui an. Marele concern DaimlerChrysler, care se lupta cu diferentele majore ale ratei de schimb euro/dolar si cu o scadere drastica a vanzarilor in Statele Unite, se alatura listei de firme aflate in dificultate impreuna cu Fiat si, chiar, Ford, ale carui modele imbatranesc pe zi ce trece.
Daca reprezinta sau nu un nou inceput pentru industria auto, ramane de vazut, dar luna iunie este fara indoiala o gura de oxigen pentru mult-incercatii producatori de automobile, iar faptul ca pana acum au existat o multime de surprize neplacute are si o parte buna: e putin probabil sa fie mai rau.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane