Poate ca o noua abordare a subiectului Dacia este oarecum desueta, dar am decis ca merita riscul. Cu cateva zile in urma, cei care se ingrijesc de imaginea firmei comunicau cu mandrie ca in prima jumatate a lui 2003 au vandut cat in tot anul trecut. Da, acesta este un lucru de lauda, dar nu pentru Dacia, ci, mai degraba, pentru acei romani care, stransi cu usa de preturile mari ale masinilor din import, accepta compromisul de a cumpara masini autohtone fara a sti ce ii asteapta dupa achizitionare. Motoarele Renault si designul ceva mai modern al SuperNovei sau Solenzei ascund aceleasi vechi mentalitati si vorbe-n vant cu care ne-a obisnuit producatorul. Serviciile postvanzare sunt la fel de proaste ca in anii *90. In acest domeniu, reclamat la nesfarsit de consumatorul roman, nimic nu s-a schimbat, poate doar halatele mecanicilor si frumoasele cladiri care adapostesc acum o mare parte din service-urile autorizate. In rest, aceeasi bataie de joc, aceleasi preturi astronomice si, in plus, o incredibila doza de dezinteres. Cam astea sunt realizarile marete ale romano-francezilor de la Dacia. Era sa uit, acum posesorii de masini fabricate la Pitesti isi pot spune pasurile la -Vocea Clientului- si pot apela serviciul de asistenta prin telefon. Slaba speranta, la -Vocea Clientului ti se spune -am notat problema dumneavoastra-, iar masinile de asistenta vin cand si cum vor ele. Si totusi romanul plateste. Achita fara sa clipeasca zeci de milioane pentru mirajul unei masini mai bune.
La Pitesti, ochii si urechile sunt larg… inchise. Probabil doar mirosul de ars la buzunare mai poate fi simtit de responsabilii acestei firme, dar cum cei care se ard sunt clientii, e greu de crezut ca se va schimba ceva prea curand. Producatorii cu pretentii recheama de pe piata, anual, mii de masini pentru defecte de fabricatie mai mult sau mai putin importante. La Dacia ati auzit de asa ceva? Cu siguranta, nu, desi probleme exista si sunt majore. Pai, cum sa repari atatea modele SuperNova carora li se sparge radiatorul sau li se blocheaza inchiderea centralizata sau, mai rau, le danseaza acul turometrului pe ritmuri latino-americane? Asta costa bani frumosi, iar la Dacia investitiile se fac numai in retehnologizarea intreprinderii, ca -fericitii- posesori de astfel de masini le pot repara si singuri. Cu aceasta gandire, cei responsabili cu destinele firmei vor sa revigoreze productia si vanzarile, vor sa revina pe pietele externe si sa imbunatateasca perceptia marcii. Vise! O marca serioasa nu vinde produse de calitate indoielnica si nu lasa balta cumparatorii in perioada postgarantie.
O vorba romaneasca spune cam asa: -Spune-mi cu cine umbli, ca sa-ti spun cine esti-. Se pare ca francezii veniti cu intentii laudabile au cazut in aceeasi capcana a investitorilor straini picati din luna in Romania. Au copiat stilul de a face afaceri al romanilor, in loc sa-l impuna pe al lor. Acum culeg deja roadele – sute de reclamatii, mii de clienti nemultumiti si alte mii de vise prabusite. Christian Esteve a parasit corabia. A lasat in urma niste romani -fericiti-, specializati in tuning artizanal pe modele Dacia pentru a le transforma in vehicule utilizabile. Bine ati venit, domnule Fourmont! Mingea este in terenul dumneavoastra.
