Home Auto Lipsa infrastructurii gonește investitorii

Lipsa infrastructurii gonește investitorii

DISTRIBUIŢI

Lipsa infrastructurii este, în opinia analiștilor de pe piața auto, principalul motiv pentru care România pierde investiția de 800 de milioane de euro a Daimler, care a ales să construiască fabrica Mercedes în Ungaria
Deși recunosc că avem probleme, autoritățile sunt încă la nivelul de planuri. Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian, a declarat ieri că autoritățile române au stabilit un buget de 50 miliarde euro până în 2013 pentru dezvoltarea infrastructurii și pentru domeniul energetic.
"Am făcut un studiu privind necesarul de autostrăzi, șosele și căi ferate, precum și al evoluției resurselor de finanțare și credem că putem să cheltuim 20 miliarde euro până în 2013 pentru dezvoltarea infrastructurii. Economia românească are un cap mare și un corp firav. Infrastructura a devenit o traumă colectivă", a spus Vosganian, în cadrul unui seminar.
Ministrul a precizat că investițiile în infrastructură vor viza construcția a peste 1.000 de kilometri de autostradă, a 6.000-8.000 kilometri de drumuri naționale, precum și drumuri județene și căi de transport feroviar, și că acest program de investiții va atrage investitorii străini. "Pe lângă Legea investițiilor, care va fi adoptată prin ordonanță de urgență, prin care se oferă ajutoare de stat, sistemul de impozitare, fiscalitatea stabilă și o piață sigură și mare, dar și o concurență nu prea acidă, le vom oferi investitorilor și o viziune strategică", a spus ministrul.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.