-Desenarea noului Maserati Quattroporte a fost o experienta fantastica, mai ales pentru ca tatal meu, Pinin Farina, a fost cel care a proiectat primul model Maserati destinat soselelor in 1947- – Sergio Pinifarina
Vestitii ingineri ai firmei Maserati, sora a nu mai putin celebrei Ferrari, au lasat sa cada valul care acoperea viitorul model Quattroporte. Imaginile oficiale ale acestui portdrapel al companiei italiene au fost date recent publicitatii, stopand definitiv diversele zvonuri si barfe mai mult sau mai putin adevarate. Desi nu vor putea vedea acest vehicul in toata splendoarea sa decat la Frankfurt Motor Show, in septembrie, fanii inraiti si cu buzunare largi ai acestei faimoase marci au deja posibilitatea de a cunoaste cateva mici detalii despre noua interpretare data de Maserati masinilor de lux pe care le produce. Cu un design realizat in totalitate in atelierele cunoscutului Sergio Pinifarina, vehiculul este o amenintare fatisa la adresa modelelor Mercedes S, BMW 7 sau Jaguar XJ, pe care insa le depaseste net prin calitatea materialelor si luxul interior. Pentru a propulsa aceasta bijuterie, inginerii italieni au amplasat sub capota un puternic motor V8 de 4.25 litri, ajutat de o transmisie Cambiocorsa specifica marcii Maserati.