SIVECO România sprijină demersurile transportatorilor aerieni de îmbunătățire a calității serviciilor, siguranței circulației și securității transportului pe calea aerului cu o soluție software de mare performanță.
În România ultimilor ani, întregul peisaj antreprenorial a fost marcat de o deschidere fără precedent către tehnologie și inovațiile din domeniul IT. Odată cu legiferarea societății informaționale la nivel european, industria aviatică românească s-a impus ca un domeniu extrem de permeabil în ce privește asimilarea de noi instrumente informatice.
"În prezent, la nivel național, au fost implementate toate standardele operaționale și de navigație europene. Acest lucru face din exploatarea sistemelor IT avansate o necesitate de primă importanță pentru industria aeronautică din România. Transportatorii aerieni, fie ei publici sau privați, recurg, în momentul de față, la informatizarea fluxurilor de lucru, ca măsură de restructurare și eficientizare a activității proprii. SIVECO România înțelege foarte bine imperativele de modernizare ale companiilor aeriene, și, de aceea, a pus la punct o ofertă software individualizată pentru această industrie", spune Ciprian Șandru, Cluster Manager Transport & Media, în cadrul SIVECO România.
În momentul de față, piața IT românească este capabilă să furnizeze beneficiarilor din industria aero o gamă largă de instrumente software de suport. Aviația comercială românească, aflată în plin "up-grade" al infrastructurii sale informatice, are acces, de pildă, la sisteme IT integrate, care eficientizează, în cifre absolute, activitățile de bază ale principalilor operatori interni.
Accesarea sistemelor informatice de tip ERP (Enterprise Resource Management) marchează trecerea companiilor aeriene într-o nouă etapă de dezvoltare.
Având la dispoziție facilitățile oferite de aceste instrumente, operatorii de trafic aerian câștigă rentabilizarea zborurilor, simplificarea procedurilor interne, precum și monitorizarea permanentă a rutelor operate.
În plus, în baza rezultatelor generate de sistemele informatice integrate, aceștia își îmbunătățesc vizibil activitatea de control și de decizie, fiind capabili să anticipeze cu exactitate evoluția pe termen lung a acestei industrii.
"Companiile de transport aerian trebuie să asigure pasagerilor lor nu numai garanția unui zbor în condiții de siguranță și securitate absolută, ci și servicii performante, la standarde europene de calitate. Pentru realizarea acestui desiderat, SIVECO România sprijină strategia de dezvoltare a operatorilor aerieni, în scopul îmbunătățirii calității serviciilor, siguranței circulației și securității transportului pe calea aerului. Din acest punct de vadere, CARPATAIR Timișoara, astăzi unul dintre cei mai mari operatori privați de trafic aerian din România și din Europa de Est, reprezintă un model de succes al restructurării informatice din domeniul aviatic. În urma implementării sistemului informatic integrat SIVECO Applications, dezvoltat de SIVECO România, CARPATAIR Timișoara beneficiază de o gestiune superioară a tuturor resurselor sale", adaugă Ciprian Șandru.
Accesarea sistemelor informatice de tip ERP (Enterprise Resource Management) marchează trecerea companiilor aeriene într-o nouă etapă de dezvoltare. Având la dispoziție facilitățile oferite de aceste instrumente, operatorii de trafic aerian câștigă rentabilizarea zborurilor, simplificarea procedurilor interne, precum și monitorizarea permanentă a rutelor operate. În plus, în baza rezultatelor generate de sistemele informatice integrate, aceștia își îmbunătățesc vizibil activitatea de control și de decizie, fiind capabili să anticipeze cu exactitate evoluția pe termen lung a acestei industrii.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane