Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane 16.04.2025, 22:49:26
Alexandru Panait
Chirurgul Belușică cere comandanților DSU să pună la dispoziție de urgență...
În urmă cu o lună, managerul Spitalului Orăşenesc din Găeşti, Laurenţiu Beluşică, chirurg care a profesat și în Marea Britanie, l-a acuzat pe şeful...
Managerul de la Colțea care muncește oficial 26 de ore pe...
Mircea Lupușoru este din 2018 manager al Spitalului Colțea. Inițial licențiat în Kineto-terapie la UMF Carol Davila, Lupușoru își echivalează studiile cu 3 ani...
Să râdem din nou cu târgovețul Nelu Tătaru în drumul său...
Debordând de inteligență ca de cele mai multe ori, fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, a declarat...
Tupeul nemărginit al unui deputat PNL condamnat definitiv la închisoare, cu...
Ajuns pe listele PNL cu ajutorul mămicii sale, Simona, fostă șefă la organizația PNL Vaslui și fiică de securist din Roman, deputatul PNL Tudor...
Arafat și-a numit pupilul coordonator medical al activității Unității Mobile de...
Raportul Curții de Conturi pentru cele două luni de stare de urgență din 2020 arată că 150.000.000 de Euro au fost cheltuiți ilegal în...
Firea tot mai umilită în PSD: întoarcerea lui Negoiță în partid...
Cea mai răzbunătoare dintre politicieni, perdanta Gabriela Firea a luat foc în urmă cu câteva luni când Robert Negoiță și-a manifestat dorința de a...
Profesorul de cardiologie Benedek Imre pune paie pe foc: Fratele meu...
Profesorul universitar doctor Benedek Imre, unul din cei mai buni cardiologi pe care îi are România a vorbit despre drama pe care a trăit-o...
Dumitru Costin nu poate fără stăpân: de la Sorin Ovidiu Vântu,...
Fost administrator la firmele lui Sorin Ovidiu Vîntu în timp ce era și lider sindical, Dumitru Costin a devoalat astăzi secretul lui Polichinelle: PSD va...
Va constata managerul Spitalului Colțea încetarea contractului directorului medical așa cum...
În anul 2016 prin ordonanța de urgență nr. 79, printre incompatibilitățile pentru managerii și membrii comitetelor directoare de spitale prevăzute în legea 95/2006, a...
Directorilor medicali ai spitalelor le e interzis prin lege să primească...
Specializată în Hematologie, Nicoleta Berbec ocupă din octombrie 2017 funcția de director medical al Spitalui Colțea. Conform Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății...
Antonel Tănase a pierdut controlul filialei PNL Sector 3
PNL Sector 3 pare că a ieșit de sub conducerea cu mână de fier a lui Antonel Tănase despre care tot mai multe voci...
Directorul de combinat care l-a mituit pe Alexe a demisionat. Politicianul...
Angajații combinatului Liberty Galați au fost anunțați astăzi că directorul care l-a mituit pe Costel Alexe a demisionat din funcție. La polul opus, Costel...
După 2 ani cu suspendare la fond, Zlotea a primit în...
Marian Zlotea, fost europarlamentar PDL și fost șef al Autorității Naționale Sanitară Veterinară și Siguranța Alimentelor (ANSVSA), a fost astăzi condamnat de Curtea de...
Ca să demonstreze că nu a luat mita, Tăriceanu trebuie doar...
DNA îl acuză pe Tăriceanu că, în mod indirect, în perioada 2007-2008, a primit o mită în valoare de aprox. 800.000 USD de la...
Documente privind șpaga luată de Tăriceanu de la Fujitsu: HG-urile sunt...
DNA îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu pentru luare de mită la cererea autorităților austriece. Detalii AICI. Tăriceanu a semnat două hotărâri de guvern...
Va face România demersuri pentru ca eMAG să ramburseze ajutorul de...
Recent Consiliul Concurenței a sancționat compania Dante International SA pentru practicile sale anticoncurențiale pe platforma online eMAG.ro, cu 32,28 milioane lei (aproximativ 6,7 milioane...
Monica Pop e din ce în ce mai confuză
Medic oftalmolog și fost manager general al celui mai mare spital oftalmologic din țară, Monica Pop ne explica la mijlocul lunii noiembrie în legătură...
PNL va numi conducerea ANAF, iar USR-PLUS pe cea a CNAS....
PNL, USR PLUS și UDMR au decis, vineri, după 10 ore de negocieri la Vila Lac, forma guvernului: premier, Florin Cîțu, vicepremieri Dan Barna...
Iohannis nu a renunțat la varianta Ciucă premier. Negocierile dintre PNL,...
Update ora 18.00: Deputatul PNL Ovidiu Raețchi confirmă pe Facebook varianta avansată de sursele Curentul privind desemnarea generalului Ciucă drept premier. Detalii AICI.
Negocierile dintre...
Cu Firea cap de listă, PSD a pierdut 5% în București...
Bucureștenilor nu le plac perdanții, lucru dovedit din plin de rezultatele alegerilor parlamentare pentru București la Senat. La alegerile locale din 27 septembrie, PSD...
AEP dă vina pe Poșta Română, Poșta dă vina pe agenturile...
Ani la rând, funcționari ai statului român, plătiți cu salarii uriașe de la buget se dovedesc a fi niște incompetenți incapabili să asigure exercitarea...
Sondaj comandat de Pro România: PNL are 9% în fața...
Victor Ponta a declarat duminică seara, la Antena 3, că un sondaj comandat de Pro România arată că intenția la vot pentru alegerile parlamentare...
Curajos pentru o oră, Tudorel Toader spune că Tudorache îl amenința...
După ce procurorii DNA l-au săltat pe escrocul care a condus timp de patru ani Sectorul 1, Daniel Tudorache și pe fosta sa soție,...
Vlad Voiculescu demască înșelătoria lui Nelu Tătaru
„Asistăm la o mascaradă.
După nenorocirea de la Piatra Neamț, cele două partide mamut care au adus sănătatea unde este astăzi au avut două obiective:
1....
Pentru gestionarea pandemiei, Nelu Tătaru e mai apreciat de români decât...
Cel mai recent sondaj dat publicității de Marius Pieleanu, realizat în perioada 15-17 noiembrie pe un eșantion de 815 persoane prin metoda CATI (telefonic),...
Declarația de escroacă a Gabrielei Firea
Primăria Capitalei are în subordine 19 unități sanitare, de care se ocupă prin intermediul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB). Dintre acestea, mai...
Șeful ASSMB a comunicat spitalelor o formă greșită a ultimei hotărâri...
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București este condusă, fără concurs, de un personaj penibil cu CV-ul nepublic, Jr. Vasile Apostol, adus de Gabriela Firea...
Avizul DSP pt. Sf. Ioan pare antedatat și e pentru spital...
După articolul nostru de ieri „Fundul Tătarului. În ordinul DSU, „Sf. Ioan” e suport-Covid în titlu și spital-Covid în text deși nu are infecționiști”,...
Fundul Tătarului. În ordinul DSU, „Sf. Ioan” e suport-Covid în titlu...
"Cu cât maimuţoiul se urcă mai sus în copac, cu atât mai bine i se vede fundul" -proverb francez-
Nu mai este un secret pentru...
Firea e AUT cu tot cu țopismul său! Curtea de Apel...
Curtea de Apel București a respins, luni, toate apelurile ca tardiv formulate după ce a admis excepția tardivității invocate în dosarul în care Tribunaul...
După ce mușamalizarea a eșuat, Ciolacu a predat Poliției datele celor...
Marcel Ciolacu a fost surprins încălcând regulile de protecție sanitară impuse pe perioada pandemiei. Liderul PSD a fost fotografiat stând la masă, în restaurantul...
Fostul amant tinerel al Anei Maria Pătru propus la conducerea ROMGAZ...
„Ministerul Economiei, ca acționar majoritar al Romgaz – cea mai mare companie cu capital de stat – a propus trei noi membri în Consiliul...