Home Bref Acceleratia

Acceleratia

DISTRIBUIŢI


Guvernul a anuntat un set de masuri si un pachet legislativ pentru accelerarea luptei impotriva coruptiei, menite sa arate reuniunii UE de la Copenhaga ca observatiile din rapoartele internationale privind coruptia din Romania – desi considerate exagerate de autoritati – au fost luate in considerare. Nu este prima oara cand asistam la asemenea parade. Deloc impresionata de aceste asalturi, coruptia, mult mai sigura pe sine, a preferat sa-si accelereze masurile de relansare cu discretie si eficienta – lucru care n-a trecut neobservat de victime: 43% din cetateni au apreciat cresterea coruptiei in ultimii doi ani, iar tendinta se mentine. In asemenea conditii, te intrebi daca nu cumva si lupta anticoruptie a cazut prada coruptiei, esuand intr-o reglare de conturi intre clanurile politico-financiare care-si disputa suprematia. Intamplator sau nu, relansarea anticoruptiei a coincis cu relansarea Armagedoanelor, iar ultimul episod, intitulat -Armagedon Media (I)-, cuprinde un atac la adresa dlui Dan Voiculescu – dupa ce in presa dlui Armagedan Voiculescu au aparut dezvaluiri privind rolul dlui G.C. Paunescu in falimentarea Bancorex. Cum piata a saracit, probabil ca vom asista fie la multe asemenea rafale, fie la fuziuni prin absorbtie. De aceea, intentiile anuntate de dl Nastase risca sa provoace o aliniere mai accelerata la aquis-ul mafiot – chiar daca premierul isi doreste sprijinul societatii civile, presei, parlamentului, populatiei si al PNA. Cand auzi de o asemenea mobilizare generala, parca incepi sa devii reticent: nu suntem prea multi? Nu ne incurcam unii pe altii? E ca si cum intr-o sala de operatie ar navali si rudele pacientului, si prietenii medicilor, si ceilalti bolnavi, si fotografii – dandu-si cu presupusul cum si unde trebuie facuta incizia. Faptul ca exista mai multi martori n-a diminuat insa niciodata atrocitatea unei crime sau urmarile unui accident – ci doar a multiplicat versiunile asupra evenimentului. Avem destule institutii si instrumente platite ca sa se ocupe de coruptie – de ce sa nu le sterilizam pe ele, in loc sa adaugam sapte paturi in salon? -In ceea ce-i priveste pe marii datornici la buget (a sugerat dl Nastase), avem doua variante: ori ii ducem pe toti si ii impuscam pe stadioane, fie incercam sa gasim impreuna o solutie sa-si plateasca datoriile-. Cu tot respectul, n-avem nici una. Impuscatul pe stadioane e varianta lui Vadim, iar faptul c-a citat-o dl Nastase trebuie sa fie ori o ratacire, ori un atavism. Nici a doua varianta nu e mai fericita: de ce sa cautam o solutie -impreuna-? Am dat credite si reesalonari impreuna? Raspunderea colectiva pentru delicte individuale reprezinta si ea un atavism. Dar ce paste AVAB? De ce sa devenim recuperatori voluntari in locul sau? De fapt, masurile anticoruptie trebuie sa fie, in primul rand, economice si fiscale. Cand economia de piata va functiona, va scadea si coruptia – dar nu si mandria. Dl Gusa chiar a marturisit: -ai un sentiment puternic de demnitate nationala cand vezi ca nici altii nu sunt mai breji-. Ce-o fi cautand demnitatea aici? Desi s-a declarat -un om foarte pozitiv-, dl Gusa e fascinat de Ceausescu si de faptele sale seropozitive: -e fascinant cum un om atat de simplu si de rigid a reusit sa domine un sistem, a facut performanta-. Nu e chiar unicat. Pictorul Sabin Balasa pare sa se fi contaminat: -eu sunt un mare artist, stau langa Michelangelo, Picasso, Dali, Rafael-. Din fericire, inca nu e langa ei, e printre trecatori.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.