Home Bref Amanari

Amanari

DISTRIBUIŢI

Sondajele care se tin lunar ne spun cate procente se acorda partidelor (ca la Eurovision, in functie de vecinatatile realizatorilor), dar nu ne spun (si nici n-au cum) cate batalii interne declanseaza aceste puncte. Dupa ce PSD l-a scos pe dl Iliescu din congres, lasandu-l in grija doctorilor si a cartilor in care isi tot rescrie propria istorie, celelalte partide si institutii similare au inceput sa acuze si ele modificari ale tesuturilor. TVR, de pilda, a prins curaj si a difuzat, dupa 15 ani, filmul -Piata Universitatii- unde telespectatorii postului au putut in sfarsit sa afle adevarul si sa se elibereze de varianta Iliescu asupra evenimentului. Pentru unii a fost chiar un soc iar mesajele de pe micul ecran nu l-au crutat deloc pe fostul presedinte, trimitandu-l direct dupa gratii. Tardiva restabilire a adevarului n-ar fi fost posibila daca dl Iliescu era ales presedinte al PSD acum o luna. Cam asa apare independenta la noi! Dupa ce vinovatul nu mai are putere. In fine, mai bine mai tarziu decat niciodata. La PRM, evacuarea dlui Iliescu de catre -prostanacul- Geoana l-a alarmat pe CV Tudor in privinta dlui Ciontu pe care-l numise presedinte fiindca -nu gasisem altul mai prost care sa-mi care servieta-. Temandu-se de prostia altora, Vadim a decis sa-si care singur servieta, acuzand -un pact- al dlui Ciontu cu PSD prin care (zicea dna Olguta Vasilescu), PRM se angaja sa voteze alaturi de acesta. Oho, ce tradare mare! Dar cu cine voteaza PRM de cand se stie? Cine a votat alegerea dlui Nastase ca presedinte al Camerei? Cine a votat cu PSD la consiliile locale? Nu PRM-ul lui Vadim? Drept care PRM s-a lepadat de cuvantul -Popular- din titlu – si pe buna dreptate, caci e din ce in ce mai impopular – iar Vadim a recunoscut, din nou, cati escroci, prosti, fripturisti, activisti, securisti si infractori a bagat cu mana lui in Parlament. Evident, delimitarea de -asemenea animale- se produce dupa ce Vadim simte ca acestea -i-au muscat mana- si, in consecinta, au turbat dand semne de nesupunere si parasire a cotetului. Concomitent cu difuzarea filmului -Piata Universitatii- despre fenomenul care a durat 53 de zile la Bucuresti, pe micile ecrane au inceput marturiile si dezbaterile despre cele 55 de zile de captivitate ale ziaristilor trimisi la rapire de Hayssam si despre care am fost preveniti ca vom afla adevarul peste 50 de ani. Prin urmare, daca socotim cate un an de tacere pentru fiecare zi, ne ramane la dispozitie un adevar cam de cinci zile. Despre celelalte 50 si presedintele si cei trei ziaristi eliberati sustin ca -pun in pericol viata altor persoane-. Posibil. Dar cat o s-o mai ducem asa? Adevarul omoara pe unii, minciunile ne ucid pe toti.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.