Tocmai când începeai să crezi că dezbaterea prezidențială și oferta mediatică se reduc la Duicu și Bercea – unde a apărut și cravata de înregistrare a lui Mircea Băsescu despre care Pavel Abraham ne-a informat că „ e cumpărată legal de pe piața neagra” – a avut loc Congresul PNL care a mai diversificat programul. Congresul l-a ales, intr-o atmosferă rece și oarecum fatalistă, cu o majoritate covârșitoare(95%) pe Klaus Iohannis drept președinte al PNL. Discursul acestuia, solid și pustiu ca o cetate medievală părăsită, n-a prea atras aplauze: „trebuie să explicăm românilor care trebuie să fie relația între președinte și guvern pentru a obține un efect de sinergie pentru a putea lucra împreună pentru România”. Vetust: Ilici vorbea de sinergia faptelor acum zece ani. Nici alte fraze n-au sclipit: „românii doresc un președinte echidistant, mediator”. Echidistant ? Între corupție și justiție, între adevar și minciună, între valoare și non valoare – nu încape echidistanță. În euforia ascensiunii sale atât de rapide spre vârful PNL, Iohannis a simțit nevoia să încălzească sala așa că a supralicitat: ”confirm că PDL acceptă ca noul partid realizat prin fuziune să se numească PNL”. Și ce e nou aici? Practic însemna că PNL înghite PDL din prima îmbucătura – și nu după o îndelungă mestecare, cum era sănătos – iar candidatul la prezidențiale al ”noului” partid (revăzut și adăugit) era cel desemnat de PNL. Aici Iohannis s-a îndreptat vertiginos către sine: după două rezoluții orale unde fuziunea și aderarea la PPE s-au votat la galop, acesta a propus a treia rezoluție, respectiv desemnarea candidatului. Se aștepta, evident, la un succes facil. Dar – surpraiz! Din sală, exact cum anticipase Crin anunțând la tv că dacă partidul îi va cere, nu se va da în lături să recandideze, s-au auzit voci care l-au propus pe Antonescu. Derutat, Iohannis a apelat la arbitrajul dlui Quintus care îi aprobase anunțul absorbirii PDL: ”amendamentul Quintus!”. Al cincilea amendament, cum zic americanii. Dl. Quintus i-a înregistrat pe ambii candidați – moment în care, revenit din buimăceală, și pentru a nu provoca ”o sciziune”, Iohannis și-a retras rezoluția trimițând-o Delegației Permanente care urmează să aleagă între cei doi. Deznodământul s-a amânat dar scenele dramatice continuă. Norica Nicolai s-a pronunțat împotriva fuziunii, contra PPE și împotriva unui ”președinte neromân” – ceea ce l-a făcut pe Crin să-i reproșeze ”atacul jegos” – iar mai mulți deputați suferind de Klaustrofobie pleacă din PNL spre partidul liberal anuntat de Tariceanu care strânge semnături pentru propria-i candidatură la președinție unde e cotat cu marja de eroare. Graba lui Iohannis de a lua totul dintr-o lovitura a fost însă cât p’aci să compromită fuziunea – căci dl. Predoiu a respins anunțul capitulării onomastice: ” PDL nu e un partid cu care să te joci sau să-l pui la butonieră”. Vinovat, Blaga a tăcut ca o lebădă. Să nu înceapă cântecul de lebădă al unificării dreptei. Candidatul de stânga, viteazul Ponta aflat în Afganistan la retragerea trupelor românești a înfruntat ”o alarmă de atac cu rachete” (fără rachete) pe care a considerat-o ”o pată de culoare”. Ce culoare? Și cine-i micul zugrav?
