Home Bref Apucături

Apucături

DISTRIBUIŢI

Eurovisionul lui Ponta a trecut. Acum premierul participă activ la neurovision: „până la sfârștiul campaniei, deciziile importante pentru țară, ca vicepreședinte al CSAT, le voi lua eu și mi le asum” a declarat Ponta proclamându-se comandant suprem și președinte avant la letre și înainte de vot. Periculos anunț! Premierul nu numai că se proclamă stăpânul absolut al țării, încălcând Constituția și însușindu-și prerogativele prezidențiale dar mai e și mândru de asta: „Băsescu să stea cu Udrea, luăm noi decizii în locul lui; el să stea la sanatoriu”. Dacă nici n-a ajuns președinte și apucă toate prerogativele, ce se va întâmpla după? Probabil că va reface dictatura dinainte de ’89 fiindcă tot a văzut că lumea îl regretă pe Ceaușescu în toate sondajele. Premierul s-a referit și la o nouă suspendare: „dacă CCR decide că președintele nu are voie să facă campanie și el va încălca decizia, ca președinte al PSD evident că a doua zi depun cererea de suspendare”.
Cacofoniile îi aparțin. Președintele crede că în 20 mai CCR nu poate declara decât ca „inadmisibil” conflictul instituțional reclamat de Ponta („nu există niciun act care să-l probeze”) și continuă să repete că votează PMP. Sâc, că nu mi-e frică! Dl. Predoiu îl acuză însă pe Ponta că a încălcat Constituția considerându-se comandant suprem și dând ordinul de închidere a spațiului aerian pentru Rogozin fără să-l consulte (ci doar informându-l) pe dl. Băsescu. Decizia a fost corectă (în conformitate cu sancțiunile UE) dar procedeul prin care Ponta se repede să preia toată comanda țării este alarmant. Mâine-poimâine se declară țar. Cum săptămâna viitoare ne vor vizita șeful NATO și vicepreședintele SUA – pe care președintele l-a invitat la București, Ponta s-a și repezit să și-l atribuie: „de altfel Biden m-a întrebat la telefon crezi că e bine? Da, i-am spus, e foarte bine, e un semnal extrem de puternic”.
Acum ne spune el ce vorbește la telefon? Nu-i mai e frică de interceptări și înscenări? Scena e savuroasă: Biden întrebându-l pe marele Victor Viorel dacă face bine venind la București iar acesta, liniștindu-l cu superioritate, e bine, dacă spun eu că e bine, e ok, come on! Cu mine vorbești acum, eu sunt number one, ia uită-te la sondajele-astea: USD 40%, PNL 16%, PDL 15%, PMP 10%. Sondajele arată însă că Ponta dispare dacă dreapta se unește. Dar nici vorbă. Jignit (inutil) de dl. Băsescu în ultima vreme, dl. Blaga e convins că „Băsescu și Ponta se înțeleg foarte bine, au un pact, nu cred în suspendare” iar Ponta confirmă reducerea campaniei la un conflict între sexe: „chiar mi-aș dori ca dna Udrea să candideze, e un Băsescu cu barbă”. Iar el e imberb. Ea vine de pe Marte, el vine de pe Venus. E venal.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.