Începem săptămâna cu un nou consilier pe probleme de securitate la Cotroceni: gen. Ion Oprișor. New balls! Acesta l-a înlocuit, după două luni, pe George Scutaru care a demisionat („din motive personale”) fără să scoată un cuvânt. Unii au presupus că Scutaru ar urma să vină la șefia SIE dar speculația nu se susține: demisia vine după numire, nu înaintea ei. Probabil că motivul real îl constituie nemulțumirea președintelui față de prestația scutierului său. Mai ciudat este că la ședința CSAT unde președintele a dat mâna cu toți cei prezenți, singurul evitat a fost taman Oprișor. Comentatorii au presupus că Iohannis și Oprișor se vor fi întâlnit înainte de CSAT și n-avea rost să-l salute din nou. Posibil. Dar să nu-i arunce nici măcar o privire? Vorba dlui Iohannis: fiecare cu stilul său. Sau cu stilistul său. În week-end președintele a fost la meciul de tenis România-Israel de la Sibiu – semn că preferă sportul alb spre deosebire de premier care practică aruncările la coș: „cred că o țară care nu găsește o soluție legislativă pentru ca o mamă cu doi copii mici să nu moară în închisoare e o țară barbară”. Și mai barbar e să vorbești de absența soluțiilor legislative când ești premier de trei ani și ai majoritatea parlamentară. Iar soluții legislative (inclusiv grațierea) există. Cert e că premierul n-o nimerește când se avântă pe tărâmul justiției – unde ministrul justiției l-a contrazis declarând că problema e la ANAF în slaba recuperare a averilor confiscate despre care Ponta zicea că-i „o mică păcăleală”. Păcălici este el. Zilele acestea s-au isprăvit și înscrierile pentru ora de religie în școli, subiect pe marginea căruia CT Popescu s-a exprimat cu furie la tv susținând că religia e legată de totalitarism. Nu religia duce la totalitarism ci fanatismul (laic sau religios). Comuniștii au băgat preoții în închisori, au dărâmat biserici și au scos religia din școli dar asta nu i-a împiedicat să ajungă la totalitarism. De altfel dictaturile actuale nu sunt câtuși de puțin religioase. Dimpotrivă, n-au nimic sfânt. Vremuri grele. Aflată în arest, Bica și-a ironizat denunțătorii în fața instanței: „Ghinion de neșansă, ați zis de mine și tot aici sunteți!” după care s-a declarat nevinovată și a estimat că va primi 22 de ani de închisoare. Rezultă că nevinovăția sa este extrem de gravă. Și noul premier al Moldovei, Chiril Gaburici, a terminat Facultatea de drept complet nevinovat: fără să-și fi luat bacalaureatul. Se vede că ăștia care (ca și plagiatorul Ponta) fac dreptul cu stângul ajung sus – unde nu sunt feriți de spaime: „leul, a zis socrul premierului în parlament, cât este el de regele junglei, se teme de hienă”. Dar mai ales de euro și de francul elvețian.