Atacuri

La intoarcerea de la Consiliul Europei, dl Iliescu a declarat ca a respirat usurat vazand ca liderii UE au evitat, in declaratia comuna, sa dea curs resentimentelor trezite de razboiul din Irak si ca l-a felicitat pe Chirac pentru contributia la redactarea textului. Trebuie sa fi fost un moment deosebit – ca si acela in care Chirac si Blair, dupa ce s-au evitat in public, si-au dat totusi mana in particular. Se vede ca (vorba dlui Nastase) parintii divortati ai UE sunt totusi civilizati. Important e, in asemenea imprejurari, ca parintii divortati sa nu se dezica de copii si ca acestia sa nu fie traumatizati de naveta dintre un parinte si altul. Lucru destul de greu. E ghinionul nostru, fara indoiala, faptul ca am intrat in familia occidentala nu la placinte, ci la razboi – dar am mai trecut prin asta, iar motivele de stres nu ne-au lipsit nici pe timp de pace. Nu e greu sa-ti pierzi cumpatul cand vezi ce se intampla pe lume. Ajungi, vorba ceea, daca esti mai slab de inger, sa-ti doresti singur o nenorocire – cum face dl C.T. Popescu: -dupa parerea mea, daca Romania ar face obiectul unui atac sau atentat irakian, dincolo de tragismul situatiei, aceasta ar fi o onoare pentru noi-. Onoare sau oroare? Ce fel de onoare ar fi aceasta? Dupa ce cod? Si cat trebuie sa tina cineva la onoarea tarii sale pentru a-i dori sa fie atacata? Motivul pentru care am fi onorati, si nu terorizati de un atac irakian este limpede pentru dl C.T. Popescu: -ar insemna ca suntem altceva decat chibitii, tuterii, trepadusii Americii. Altceva decat niste fomisti – vorbesc de foamea de democratie, fireste – care dupa ce au trait 12 ani din hoitul lui Ceausescu, vor sa apuce ceva si din hoitul lui Saddam-. Bravos, ratiune, halal sa-ti fie! Adica abia daca Saddam ar binevoi sa ne onoreze cu un atac, am deveni si noi altceva decat tuterii Americii. Am avea onoarea de a deveni hoiturile realizate de Saddam. Si daca nu eram tuterii Americii si alegeam altceva, nu eram tuterii Frantei, Germaniei, Rusiei si Chinei? Din aceasta perspectiva, oricum am fi ales, tot eram tuterii cuiva. Exista vreo tara atat de imaculata, incat alianta cu ea sa nu starneasca reprosuri? Exista vreo tara care sa nu fi gresit niciodata? Si, mai ales, este Romania o tara atat de pura, incat isi pierde, vezi Doamne, onoarea alaturi de tari ca SUA si Anglia – si pe care numai atacul unui dictator ca Saddam ne-ar putea-o reda? Ideea ca fomistii democratiei au trait 12 ani din hoitul lui Ceausescu si ca acum tanjesc si dupa hoitul lui Saddam – reia, din pacate, aceeasi perspectiva deprimanta, unde nu prea e loc de ales: daca nu esti hiena, esti hoit, daca nu esti stapan, esti tuter. Putin, al naibii. In fine, in speranta ca Saddam nu ne va -repera- onoarea printr-un atac, sa revenim la atacul asupra coruptiei, intreprins aceste zile de Guvernul Nastase prin asumarea raspunderii si de opozitie prin depunerea motiunii de cenzura -Mafia sufoca Romania-. Judecand dupa titlu si dupa exemplele citate (averile dlor Nastase, Mitrea si Hrebenciuc), motiunea pare scrisa de PRM, motiv pentru care PNL si PD si-au asumat si ele raspunderea de a fi considerate tuterii PRM si de a fi acuzati ca se opun razboiului anticoruptie – iar premierul n-a ratat ocazia de a sublinia acest lucru. Motiunea de cenzura va cadea, probabil. Dar va cadea si coruptia? Vor deveni politica si afacerile parintii divortati ai mafiei romanesti? Vor invinge ele de acum incolo si separat – acolo unde n-au invins decat impreuna?