Considerat brusc -un subiect artificial- chiar de catre parintele sau, premierul Nastase, remanierea guvernului e socotita o tema cat se poate de naturala de presedintele Iliescu. Acesta a anuntat ca va discuta pe 17 ianuarie – dupa ce se intoarce incalzit din Tunisia si Algeria – cu liderii PSD despre remanierea pe care guvernul a declarat-o inghetata: -ne vom orienta doar pe suplimentarea programului de integrare europeana, in rest, nimic special-. Dumnezeu sa-i mai inteleaga! Mai ales ca si programul de integrare europeana a primit o lovitura de la consilierii PSD din Primaria Capitalei al caror varf de bata e dl Doru Giugula care, prin intermediul Ministerului Finantelor, a refuzat pur si simplu creditele BEI pentru trei proiecte de modernizare a Bucurestiului, lasandu-l uluit pe directorul Maravic de la BEI: -nu este ceva care se intampla foarte des, ba chiar foarte rar. Este o situatie neplacuta pentru ca pregatirea proiectelor a necesitat eforturi de cativa ani-. Ei, si? Uite ca noua nu ne plac eforturile! Aruncam o suta de milioane de euro inapoi la BEI tocmai in anul hotarator pentru negocierile cu UE – daca asa vrea Giugula.
Dizolvati anul trecut de premierul Nastase in urma unor hotarari contestate de justitie si a Raportului dlui Ponta, care constatase incompatibilitatea cu functia a consilierilor – dl Giugula era si aici varf de incompatibilitate – din cauza unor afaceri personale, consilierii PSD au pus stapanire pe primarie unde s-au transformat din dizolvati in dizolvanti. Au luat toate atributiile dlui Basescu si au aruncat creditele BEI cat colo, revendicandu-si atentatul: -deci ministrul finantelor n-a avut nici un fel de initiativa in aceasta problema si n-a facut altceva decat sa fie pe post de Posta Romana-. Dupa ce l-a facut posta pe ministrul Tanasescu, consilierul Giugula a trecut si la directorul BEI recomandandu-i -sa-si gestioneze bugetul familiei dansului- si amintindu-i -cu riscul de a-l ofusca in ceea ce face dansul pe-acolo- ca -banii de la BEI nu sunt de pomana, sunt bani pe care Romania trebuie sa-i returneze-.
Deci, BEI pana-ti pierzi mintile! Altfel nu se explica de ce institutia creditelor, pe care se bazeaza dezvoltarea Romaniei – de aceea si vrem sa intram in UE – este batjocorita de dl Giugula ca pe maidan. Asa vrea guvernul sa accelereze intrarea in UE? Prin gestul si declaratiile sale, Giugula a facut mai mult rau Romaniei decat toate satrele de cersetori din Franta. Nici dl Ponta, autorul Raportului privind coruptia din primarie, n-a scapat mai usor – primind drept in fata acuzatia matusii procurorului Panait, potrivit careia nepotul i-ar fi marturisit, inainte de suicid: -cainele de Victor Ponta m-a aranjat-, adaugand: -vor sa ma scoata nebun, sunt supravegheat peste tot, la telefoane, acasa, la serviciu-. Dl Ponta nu-si explica defel cum a ajuns de la profilul lui Titulescu la fata de caine: -nu-mi dau seama exact ce se intampla, dar probabil ca asta patesc eu ca nu am tacut din gura… O sa spun: am inteles, trebuie sa tac din gura, nu trebuie sa mai vorbesc, nu mai redeschideti nici un dosar, v-ati atins scopul, dormiti toti linistiti-. Ciudat si alarmant! Daca seful Corpului de Control al premierului declara ca trebuie sa-si tina gura, noi ce sa mai intelegem? Ca exista -baieti- (cum zice dl Ponta) care -functioneaza dupa metodele Securitatii- si conduc tara cum vor? Ca si dl Ponta a fost invins de securisti? Sumbru inceput de an. Suntem in 2003 sau in *953?