Dupa -Evenimentul zilei- si ziarul -Romania libera- a denuntat presiunile la care este supus de patronul sau, trustul german WAZ, pentru a-si indulci tonul fata de putere si a inlocui criticile cu pagini de mondenitati. In acest scop, ziarul a primit si -un ghid de scriitura- ca nu cumva sa greseasca subiectul si predicatul in pustiu. Aparent, ambele ziare, aflate sub patronaj strain (Ringier si WAZ), pareau la adapost fata de interventiile puterii de la Bucuresti. Numai ca nici o securizare nu e lipsita de fisuri: exista mereu ministri care dau telefoane, patroni care vaneaza cu premierul, exista interese economice – si astfel atacu-i gata. In plus, marea imprudenta a celor doi directori ai ziarelor tintite de a-si vinde pachetul majoritar de actiuni a usurat mult sarcina vanatorilor. Acestia puteau sa mai astepte totusi macar cateva luni – pentru ca dupa alegeri s-ar putea ca PSD sa scape de tirul presei trecand intr-o binemeritata opozitie. In fond, a aratat ce vrea – sa ocupe toate institutiile economice, mediatice, culturale – si ce poate: se lauda cu o crestere economica record (7,5%) in toata Europa dar ofera cele mai mici salarii in invatamant. Si atunci, in buzunarele cui se afla cresterea economica – daca dupa patru ani de cresteri profesorii au o leafa de cateva milioane intr-o tara in care nici dl Nastase n-ar putea trai decent din salariul de prim-ministru? Motiv pentru care se si procedeaza indecent: chiar daca una e sa intre minerii in redactie si sa dea cu bata in cap ziaristilor si alta e sa intre un strain elegant si sa le dea un -ghid de scriitura- – in esenta, demersul e acelasi. Ni-l putem imagina, fara prea mare efort, pe dl Nastase parafrazandu-l pe dl Iliescu: va multumesc, dragi patroni, ca ati sadit flori in Piata Presei Libere si ati curatat-o de protestatari. Cand nu cumpara indulgenta presei prin -uniuni- cu alti patroni, sau prin reclame si reesalonari de datorii, premierul se arata un cuceritor amabil gata sa-si afiseze fata umana dobandita in campanie. Prezent la lansarea unui album de caricaturi, dl Nastase a evocat poreclele -neadecvate- cu care s-a procopsit (-Bombonel-), trasaturile care i-au fost accentuate (barbia si kilogramele in plus) pentru a conchide ca, intalnindu-l in viu, femeile ii admira silueta: -Maica, dar esti mai slab decat la televizor-. Intr-adevar, ar trebui sa evite televizorul. Prea il ingrasa. In realitate, premierul e mult mai slab decat il prezinta laudele de pe micile ecrane. Faptul ca dl Nastase s-a impacat cu gandul ca a ajuns o caricatura reusita prefatand albumul respectiv reprezinta doar un inceput. Inca un mandat PSD si independenta presei devine si ea o caricatura.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane