Home Bref Biruitorii

Biruitorii

DISTRIBUIŢI


Vreme buna, in sfarsit, in tara: -Realitatea TV- ne-a anuntat ca -scade pretul oualelor la Bacau- si parca si al mieililor n-a sarit deocamdata peste pragul anticipat iar noua scumpire a benzinei s-a amanat pana la 15 iunie, cand dilatarea pretului se face mai firesc. Cam acestea sunt bucuriile noastre, palide si rahitice, dupa doi ani si ceva de cand infloresc cartile dalbe ale guvernarii si filele negre ale tranzitiei: mai scad unele preturi cu cateva sute de lei, se mai amana o scumpire cu 40 de zile. Pentru a birui asupra scumpirii benzinei, premierul Nastase a trebuit sa lupte cateva ore, avandu-l alaturi pe ministrul D.I. Popescu, impotriva propriului ministru de finante. Argumentul dlui Tanasescu era simplu, pe intelesul oricarui negustor ratat: de suparare ca nu s-au colectat accizele din pretul benzinei pana acum, a decis sa le mareasca socotind, fireste, ca accizele mari sunt mai usor de colectat decat cele mici. Asa, ca la culesul merelor: pe cele mai mari le vezi si le iei mai repede de pe craca. Pana la urma, premierul a decis sa le mai dea o sansa falsificatorilor de benzina si de preturi si daca nici in 15 iunie nu-si achita taxele, or sa vada ei ce-o sa patim noi! O sa platim benzina mult mai scump! Ca sa se invete minte! Vestea cu adevarat buna este insa ca toate aceste insulte la adresa populatiei nu vor mai fi pedepsite prin noul Cod penal, de unde infractiunea respectiva a fost scoasa, in sfarsit (lasand elitele si mass-media sa le practice fara teama) si de unde si calomnia a fost scoasa de sub urmarire penala ramanand un delict european, supus numai amenzii si -probei bunei-credinte-. Asa mai merge! Si nu doar pentru ca legislatia romaneasca se aliniaza si ea astfel la normele europene – si numai preturile, taxele si accizele -, ci si pentru ca unii din cei acuzati de coruptie sau de colaborari cu institutii nesanatoase incepusera sa se tot declare -calomniati- dandu-si victimele in judecata. Din fericire pentru multi dintre oficialii nostri, din noul Cod penal au disparut si infractiunile de -ofensa adusa natiunii, insemnelor Romaniei si insemnelor autoritatii- de care s-au facut adesea vinovati – tratand natiunea de fraiera si insemnele drept proprietati personale. Intarziata putin din cauza unei contestari la Curtea Constitutionala, legea anticoruptie a intrat in vigoare chiar in aceste zile silindu-i pe parlamentari sa-si declare incompatibilitatile si interesele si sa aleaga, in termen de 75 de zile, intre politica si afaceri sau, pe unii dintre ei, intre functie si grad. In topul marilor incompatibili conduc detasat deputatii PSD, Filip Georgescu, sef la Romsilva, si Constantin Teculescu, presedintele CEC. Daca duminica viitoare ar fi alegerea, cei doi ar opta probabil pentru exceptiile prevazute de lege pentru indispensabili. Tot potrivit legii, demnitarii isi vor declara averile, dar spovedania se va limita la 10.000 de euro – pentru a nu soca cititorii si a nu starni apetitul hotilor. Ceea ce e dincolo de 10.000 de euro nu intereseaza pe nimeni si cu atat mai putin legea anticoruptie – desi de-abia de la 10.000 de euro lucrurile incepeau sa devina interesante. Adica miliardarii nostri devin brusc niste sarantoci cu ceva (neprecizat) peste 10.000 de euro? Cu banii astia nu rezista in Romania nici o luna de zile. Cum isi mai aleg manechinele si vedetele biruitorii alaturi de care sa-si gaseasca implinirea artistica? Cine se mai uita la niste scapatati? Nici macar Adrian Paunescu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.