Ziua Mondiala a Sanatatii a prins sistemul sanitar din Romania in plina criza: cateva mii de oameni au demonstrat in Piata Revolutiei acuzand -genocidul- practicat prin inchiderea unor spitale, lipsa medicamentelor, reducerea numarului de paturi – si toate celelalte masuri care, potrivit Ministerului Sanatatii, tin de reforma -armatei albe-, aflata in plina ofensiva. Evident, capetele de afis ale mitingului au fost caricaturile ministrului sanatatii, dna Daniela Bartos, si dlui Turlea, seful CNAS, carora liderul sindical Bogdan Hossu le-a facut promisiuni nu tocmai sanatoase: -noi i-am ales si ii putem impusca daca e cazul-. Dna Bartos era mirata de cat pret se pune pe domnia sa: -nu mi-am inchipuit niciodata ca va costa atat de mult capul meu-. S-ar putea sa coste si mai mult daca actuala criza va continua. Dna Bartos e convinsa insa ca are dreptate: -merg mai departe cu fruntea sus pentru ca nu am nimic sa-mi reprosez-. In asemenea situatii, important e sa nu aiba ceilalti ce sa-ti reproseze. S-au mai vazut si altii care, cu fruntea sus, au dus o tara cu picioarele inainte. Daca medicii, farmacistii, directorii si sindicatele acuza ministerul si CNAS de proasta gestionare a fondurilor din Sanatate si chiar de deturnarea lor, dna Bartos crede, dimpotriva, ca risipa apartine unor directori de spitale si unor firme importatoare de medicamente pe care le-a -atins- chiar la achizitii. Dl Iliescu a subscris acestui tratament declarand ca -si aici dicteaza nu specialistii, ci afaceristii-. Posibil. Vor fi existand si afaceristi care-si fac propria lor reteta de beneficii pe bani publici, si directori incompetenti sau lacomi, dupa cum exista si un minister si o CNAS care, la randul lor, nu stapanesc situatia si nici destinatia fondurilor – numai ca aceste explicatii nu consoleaza pe nimeni si nu vindeca bolnavii. Potrivit medicilor, numai in februarie au murit 20.000 de persoane, lipsite de medicamentele necesare. Mai multi morti decat in razboiul din Irak, mai multi decat la revolutia noastra. Pana si umorul s-a imbolnavit, daca Vacanta Mare a transformat la PRO TV cimitirul celor morti in Revolutie la Otopeni in subiect de bancuri – in aplauzele salii. Se vede ca le-au plecat si mintea, si decenta definitiv in vacanta sau le-a intrat in disponibilizare, cum se spune acum. Despre disponibilizari si palidele lor alternative, premierul are alta explicatie: -eu as fi preferat ca lucrurile sa fie rezolvate din guvernarea anterioara. Daca le rezolvau dansii, atunci poate discutam acum alte subiecte-. Ei, cine n-ar vrea sa-i rezolve altii problemele si sa-i lase numai subiecte placute de conversatie? Dl Nastase are insa pretentii cam multe de la raposata guvernare, care mostenise si ea destule gauri negre, datorii externe la scadenta, plus mineriade – ca sa nu mai vorbim de razboaiele interne. Raposata i-a lasat Guvernului Nastase o lista cu subiecte care, totusi, i-au prins bine dupa ce le-a invatat pe dinafara: NATO, UE, alianta cu UDMR pentru imagine si cu PSDR pentru nume, privatizare, proprietate, reconciliere cu Casa Regala – ajutandu-l sa se promoveze pe plan extern. Din punctul acesta de vedere, dl Nastase ar trebui sa-i poarte raposatei coalitii recunostinta si sa-i dea de pomana din cand in cand – si nu sa rada (ca Vacanta Mare) de cei disparuti atat de timpuriu. Si cum cine n-are opozitie, sa-si cumpere – s-ar putea ca Guvernul PSD sa n-aiba bani pentru o opozitie noua, ci doar pentru doua second hand.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane